Primele zile acasă după externare sunt perioada în care apar cele mai multe confuzii legate de tratament și de controale. Pacientul pleacă din spital cu documente, medicamente noi și recomandări, uneori obosit și cu informații primite în grabă. O organizare simplă, făcută încă din ziua externării, reduce riscul de greșeli și de reinternare.
Ce se clarifică înainte de plecarea din spital?
Înainte de plecare se clarifică diagnosticul final, tratamentul de urmat acasă, data controlului și semnele care cer revenirea la medic. Întrebările se pun medicului sau asistentei în ziua externării, de preferință în prezența unui membru al familiei, care poate nota răspunsurile:
- ce medicamente noi au fost introduse și ce medicamente vechi au fost oprite sau modificate;
- cât durează fiecare tratament;
- ce activități sunt permise și care sunt interzise, inclusiv ridicarea greutăților, condusul și efortul fizic;
- cum se îngrijește o plagă, un pansament sau un cateter, dacă există;
- la ce număr de telefon se poate suna în caz de nelămuriri.
Ce documente se primesc la externare?
La externare, pacientul primește de regulă documentul de ieșire din spital și scrisoarea medicală, care cuprind diagnosticul, investigațiile făcute, tratamentul aplicat și recomandările pentru perioada următoare. După caz, se primesc și rețete, certificatul de concediu medical sau recomandări pentru recuperare. Aceste documente se păstrează împreună, iar scrisoarea medicală se duce medicului de familie, care preia urmărirea pacientului. Ghidul despre alegerea medicului de familie arată de ce această relație contează după o internare.
Cum se organizează tratamentul acasă?
Tratamentul de acasă se organizează pornind de la lista din scrisoarea medicală, comparată cu medicamentele care existau deja în casă. Cea mai frecventă greșeală este continuarea unui medicament vechi oprit în spital sau înlocuit cu altul din aceeași clasă. Câțiva pași ajută la evitarea ei:
- Medicamentele oprite se pun deoparte, separat de cele active.
- Se face un tabel cu orele de administrare pentru fiecare zi.
- Medicamentele se împart într-o cutie cu compartimente pe zile.
- Orice neclaritate se discută cu medicul de familie sau cu farmacistul în primele zile, nu după ce rezervele se termină.
Care sunt semnele de alarmă după externare?
Semnele de alarmă după externare sunt cele care arată o complicație și cer contact rapid cu medicul sau, în situațiile grave, apel la numărul de urgență.
| Semn | Ce poate indica | Reacție potrivită |
|---|---|---|
| Febră apărută după externare | Infecție | Contact cu medicul în aceeași zi |
| Plagă roșie, caldă, umflată sau cu secreții | Infecția plăgii | Consult în aceeași zi |
| Durere în gambă, umflare a unui singur picior | Posibil cheag de sânge | Consult în aceeași zi; dacă apar și lipsă de aer sau durere în piept, apel la 112 |
| Lipsă de aer, durere în piept | Complicație cardiacă sau pulmonară | Apel la numărul de urgență |
| Confuzie, slăbiciune bruscă pe o parte a corpului | Problemă neurologică | Apel la numărul de urgență |
Pentru situațiile intermediare, criteriile din articolul despre alegerea între medicul de familie, permanență și urgențe ajută la decizie.
Cum se pregătește locuința pentru revenire?
Locuința se pregătește astfel încât pacientul să ajungă ușor la pat, la baie și la bucătărie. Covoarele mobile se strâng, obiectele uzuale se aduc la înălțimea mâinii, iar lumina de noapte se lasă aprinsă pe drumul spre baie. Dacă pacientul folosește cadru sau cârje, căile de trecere se eliberează complet. Rezervele de alimente și apă pentru primele zile scutesc familia de drumuri în grabă.
Cum continuă recuperarea după primele zile?
Recuperarea continuă cu controlul programat și, unde este cazul, cu kinetoterapie, care după o operație începe adesea în primele săptămâni, după cum arată ghidul despre kinetoterapia după operație. După afecțiunile cu efect asupra autonomiei, implicarea familiei contează mult, așa cum se vede și la recuperarea după un accident vascular cerebral. Recomandările de aici sunt generale; planul concret de îngrijire este cel stabilit de medicul curant.
