Audiograma tonală este testul de bază pentru evaluarea auzului: arată, pentru fiecare ureche și pentru fiecare frecvență, cel mai slab sunet pe care o persoană îl poate percepe. Testul durează de obicei 15–30 de minute, nu doare și nu cere pregătire specială. Rezultatul este un grafic care, citit corect, indică nu doar cât de mult s-a redus auzul, ci și unde se află problema.
Cum decurge audiograma tonală?
Audiograma tonală se face într-o cabină izolată fonic, unde pacientul poartă căști și apasă un buton de fiecare dată când aude un sunet, oricât de slab. Fiecare ureche se testează separat.
- Medicul examinează mai întâi urechea cu otoscopul, pentru a exclude un dop de cerumen care ar modifica rezultatul.
- Prin căști se transmit sunete scurte, de la frecvențe joase la înalte, de regulă între 250 și 8000 Hz.
- Intensitatea scade până când sunetul nu mai este auzit, apoi crește din nou; pragul este nivelul cel mai slab perceput.
- Se repetă testul cu un mic vibrator așezat pe osul din spatele urechii, care transmite sunetul direct către urechea internă.
Răspunsul se dă chiar și atunci când sunetul este abia ghicit. Ezitarea nu strică testul, pentru că fiecare prag se verifică de mai multe ori.
Cum se citește graficul unei audiograme?
Pe audiogramă, frecvența (în herți) este pe axa orizontală, de la sunete grave în stânga la sunete ascuțite în dreapta, iar intensitatea (în decibeli) pe axa verticală, cu sunetele mai puternice în partea de jos.
- Cercurile roșii marchează, prin convenție, urechea dreaptă.
- Semnele „X” albastre marchează urechea stângă.
- Parantezele unghiulare sau semne similare marchează pragurile obținute prin vibratorul osos.
Cu cât punctele coboară mai mult pe grafic, cu atât sunetul a trebuit să fie mai puternic pentru a fi auzit, deci auzul este mai slab la acea frecvență.
Ce înseamnă valorile în decibeli de pe audiogramă?
Pragurile de până la 20–25 dB sunt considerate auz normal la adulți, iar valorile mai mari indică o pierdere de auz de grade diferite. Clasificările variază ușor între ghiduri, așa că limitele de mai jos sunt orientative.
| Prag mediu | Grad orientativ | Cum se resimte de obicei |
|---|---|---|
| 0–25 dB | Auz normal | Fără dificultăți în conversație |
| 26–40 dB | Pierdere ușoară | Șoaptele și vorbirea de la distanță se pierd |
| 41–60 dB | Pierdere moderată | Conversația obișnuită devine greu de urmărit |
| 61–80 dB | Pierdere severă | Vorbirea se aude doar foarte tare |
| Peste 80 dB | Pierdere profundă | Sunetele obișnuite nu mai sunt percepute |
Cum se deosebește pierderea de auz de transmisie de cea neurosenzorială?
Comparația dintre pragurile din căști și cele obținute prin os arată unde se află problema. Când sunetul transmis prin os este auzit normal, dar cel din căști nu, obstacolul este în urechea externă sau medie, de exemplu un dop de cerumen, lichid în spatele timpanului sau o perforație. Aceasta este pierderea de transmisie, adesea tratabilă.
Când ambele curbe coboară împreună, problema se află în urechea internă sau în nervul auditiv: este pierderea neurosenzorială. Două tipare sunt frecvente. Expunerea îndelungată la zgomot produce o scădere caracteristică în jurul frecvenței de 4000 Hz, iar îmbătrânirea afectează treptat frecvențele înalte la ambele urechi, motiv pentru care testul auzului se discută și la controlul medical preventiv după 40 de ani.
Ce poate influența rezultatul audiogramei?
Rezultatul este cel mai fiabil atunci când urechea este odihnită și liberă de infecții.
- Zgomotul puternic din ultimele 12–16 ore (concert, atelier, căști la volum mare) poate coborî temporar pragurile.
- O răceală sau o otită în curs adaugă o pierdere de transmisie temporară.
- Dopul de cerumen modifică rezultatul și se îndepărtează înainte de test.
- Oboseala și lipsa de concentrare fac răspunsurile mai puțin constante.
Pentru o discuție eficientă cu specialistul, simptomele se notează dinainte: când au apărut, dacă afectează o ureche sau ambele, dacă există țiuit sau amețeli. Întrebările utile la prima vizită sunt detaliate în ghidul despre alegerea unui medic specialist. La copiii mici, testarea auzului se face cu metode adaptate vârstei, iar orice întârziere în vorbire justifică verificarea auzului, după cum arată articolul despre dezvoltarea limbajului la copii. O pierdere de auz apărută brusc, la o singură ureche, este o urgență ORL și nu se amână până la o programare obișnuită.
