ZILNIC, aproape, accidentele grave baga in spital sau… in mormant oameni nevinovati. Ce s-a intamplat in Prahova miercuri, 29 ianuarie

Pare tot mai clar, pe zi ce trece, că, din nefericire și în acest an, Prahova rămâne unul dintre județele în care multitudinea și… gravitatea accidentelor rutiere „FAC LEGEA” pe șosele.
Spre exemplu, în cursul zilei de miercuri, echipajele Serviciului de Ambulanță Prahova au fost solicitate să intervină în 369 de cazuri de urgență. Ei bine, pe parcursul zilei, au fost numai două accidente rutiere, însă ambele destul de grave, adăugându-se unui număr important de asemenea evenimente (unele mortale chiar, petrecute de la începutul acestui an pe teritoriul prahovean.
De remarcat, ambele evenimente de miercuri s-au petrecut la oră de vârf, la amiază.
Pentru primul accident s-a intervenit la ora 12.42, pe Bdul Republicii din Ploiești. Victima a fost o femeie de 57 de ani care a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conștiență, plagă frontală dreaptă, traumatism la membrul superior stâng și traumatism toraco-abdominal.
La cel de-al doilea accident s-a intervenit la ora 13.55, la Ariceștii Rahtivani, unde victima a fost un bărbat de 62 de ani. Victima s-a ales cu traumatism cranio-cerebral, traumatism de coloană cervicală, plagă escoriată parietală stângă, traumatism coloană vertebrală, traumatism la genunchiul stâng și mai multe plăgi.
Asta ca să înțelegeți, și să înțelegem, cu toții, ce urmări cumplite poate avea un accident care se petrece într-o fracțiune de secundă, dar care te poate lăsa în scaunul cu rotile pentru toată viața sau, Doamne ferește, te poate băga direct în mormânt.

foto: ziare.com

Pare tot mai clar, pe zi ce trece, că, din nefericire și în acest an, Prahova rămâne unul dintre județele în care multitudinea și… gravitatea accidentelor rutiere „FAC LEGEA” pe șosele.