WOW: PRAHOVA- NUMAI 49 DE CAZURI NOI! La nivel national: 1014!

Grupul de Comunicare Strategică anunță că, până astăzi, 18 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 72.208 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Până azi, 33.135 pacienți au fost declarați vindecați și 8.316 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Oricum, veștile nu sunt bune! În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.014 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

PRAHOVA A ANUNȚAT NUMAI 49 DE CAZURI!!!

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, au fost confirmate ca infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 3293 de persoane, dintre care 798 sunt cazuri active, potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Numărul total al deceselor asociate COVID-19, în județul nostru, este de 122.

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, DSP a emis 570 de decizii de izolare  și 2770 de carantină.

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 17483 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către angajatori și persoanele care fac astfel de verificări pentru a merge în vacanțe în acele țări care solicită un astfel de test), potrivit centralizării DSP Prahova.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

Au fost efectuate verificări la 1545 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 661 de persoane, 522 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 110 societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 85 de sancțiuni (patru în baza Legii 61/1991 în context Covid-19, 81 pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților, conform Legii 55/2020).

Valoarea totală a amenzilor a fost de 5100 lei.

Detalii: https://www.bucurestibusiness.ro/gcs-1014-cazuri-noi-de-covid-19-bucuresti-135/