toader-spitaljudetean (Mobile)

Controlul inopinat efectuat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de către ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a scos la iveală unele abateri de la norme în zona Unității de Primiri Urgențe, dar și pe secțiile vizitate.

„Sunt profund dezamăgit de faptul că – în ciuda alocărilor financiare considerabile de la bugetul județului, în scopul îmbunătățirii condițiilor din acest spital – mai există probleme legate de modul în care se întreține curățenia în unitatea medicală cu cea mai mare adresabilitate din Prahova.

Am sesizat, împreună cu doamna ministru Sorina Pintea, deficiențe legate atât de asigurarea curățeniei în incinta spitalului, de modul în care sunt folosite materialele sanitare. O altă problemă întâmpinată a fost că, în timpul controlului, existau aparținători în sala de așteptare de la Unitatea de Primiri Urgențe care nu fuseseră informați de circa trei ore despre starea pacientului care fusese programat pentru un examen imagistic la computer tomograf. Acesta este un aspect care trebuie rezolvat de urgență, fie prin asigurarea unei comunicări directe cu familiile pacienților care așteaptă vești despre bolnavi, fie prin intermediul unui sistem electronic de informare. Pe de altă parte, există și problema lipsei de personal din Unitatea de Primiri Urgențe, având în vedere că din cele 24 de posturi existente, doar opt sunt ocupate în această zonă fierbinte a Spitalului Județean, fapt care îngreunează activitatea pe acest sector.

Pentru a găsi soluții la aceste probleme, am convocat, în această dimineață, conducerea spitalului. Le-am solicitat celor prezenți, managerul Marius Niculescu, directorul medical – Florin Pușcariu, directorul de îngrijiri – Manuela Dobre (pentru care doamna ministru Sorina Pintea a solicitat schimbarea din funcție), directorul Direcției de Sănătate Publică – Ioana Loghin, să ia măsuri pentru a rezolva problemele constatate.
Îi asigur pe prahoveni că voi urmări îndeaproape măsurile care vor fi luate de urgență în cadrul acestui spital.

Controalele inopinate vor continua, iar cei vinovați de apariția unor situații similare celor constatate în noaptea de vineri spre sâmbătă vor trebui să plătească cu funcția!”, a scris Bogdan Toader pe pagina sa de socializare.