Primarul Adrian Dobre a convocat Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta

Primarul municipiului Ploiesti, Adrian Dobre, a convocat, în această dimineață, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești, ca urmare a semnalelor primite privind starea de sănătate a elevilor din unitățile de învățământ din municipiul nostru.

„Potrivit Direcției de Sănătate Publică Prahova, cazurile de gripă înregistrate la nivelul județului sunt în scădere față de săptămânile anterioare, dar vom continua măsurile pentru a preveni apariția de noi cazuri de gripă în școli”, a precizat primarul Ploiestiului.

În acest sens, împreună cu factorii de răspundere la nivelul municipiului Ploiești, a fost analizat gradul de implementare a măsurilor stabilite anterior, în ședința, cu aceeași tematică, a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești, din data de 23 ianuarie a.c., și au fost stabilite măsuri suplimentare pentru prevenirea, limitarea, respectiv apariția cazurilor de gripă în școli. Astfel, s-au continuat triajele epidemiologice zilnice în unitățile de învățământ. Totodată, s-a urmărit dezinfectarea corespunzătoare a spațiilor și mobilierului școlar după fiecare ciclu de învățământ.

Referitor la activitățile de Dezinsecție, Dezinfecție, Deratizare (DDD), realizate de către
operatorul de servicii Coral Impex în acest sens la nivel municipal, în unitățile de învățământ, s-a stabilit ca aceste activități să se desfășoare și în zilele lucrătoare, nu numai în perioada de week-end a săptămânii, cu respectarea procedurilor de lucru și instruirea reprezentanților unităților de învățământ privind activitățile ce se impun a se desfășura ulterior acestor acțiuni, respectiv aerisirea corespunzătoare a spațiilor de învățământ.

Conform evidențelor Direcției de Sănătate Publică Prahova, cazurile de gripă înregistrate la
nivelul județului de înscriu pe un trend descrescător față de săptămânile anterioare. În momentul de față, în unitățile de învățământ se aplică măsurile de prevenire stabilite și
comunicate de către Ministerul Sănătății.

Reamintim că, la nivelul municipiului Ploiești, substanțele folosite de operatorul de servicii
DDD au avizele necesare pentru a fi folosite în siguranță.

În cadrul aceleiași ședințe, operatorul de transport public local în comun, SC Transport Călători Express SA, a adus la cunoștință faptul că, acțiuni de dezinfecție au fost desfășurate și în mijloacele de transport în comun.