acov

Județul Prahova a raportat azi 142 de cazuri noi de Covid și ajunge la o rată de infectare de 2,2 la mia de locuitori.

Totul trebuie, însă, calculat în funcție de numărul testelor!

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 23157 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 688 de pacienți au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese înregistrate au fost în rândul unei femei (73 ani) și a șase bărbați (43, 57*, 59, 63, 73*, 73). Cu excepția a doi bărbați, în vârstă de 57 și 73 de ani, ceilalți prahoveni prezentau comorbidități.

Cele 142 de persoane nou raportate ca fiind infectate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

Grupa de vârstă (ani)Număr persoane
0 – 181
19 – 2918
30 – 3918
40 – 4930
50 – 5932
60 – 6928
70 – 7910
80 – 894
Peste 902
Total142

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 428, dintre care 330 de paturi sunt ocupate. La ATI, toate locurile au fost raportate ca fiind ocupate. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 47447 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către persoanele fizice și juridice), conform centralizării DSP Prahova.

GCS informează că, până miercuri, 23 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 604.251 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

516.423 de pacienți au fost declarați vindecați până în prezent!

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.459 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.