00000000000000000vineri

Grupul de Comunicare Strategică anunță că până vineri, 26 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 25.697 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Vestea bună este că, dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.181 au fost declarate vindecate și externate.

ÎNGRIJORĂTOR este, însă, că de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate 411 noi cazuri de îmbolnăvire.

Prahova are, ATENȚIE, 67 de cazuri noi!

La nivelul județului Prahova, în data de 26 iunie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 1827 de persoane aflate în izolare la domiciliu. În ultimele 24 de ore au ieșit de sub această măsură 249 de persoane și au intrat alte 188. În carantină instituționalizată se mai află 16 cetățeni.

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 344 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus. 52 dintre acestea au fost confirmate, pe data de 25 iunie, la un centru de îngrijire a persoanelor adulte de pe raza județului. Astfel, totalul îmbolnăvirilor de aici a ajuns la 71, dintre care 21 sunt din rândul personalului angajat, iar 50 din cel al beneficiarilor. DSP a prelevat la această unitate medico-socială 102 probe (34 de la angajați și 68 de la vârstnici)

Dintre prahovenii confirmați cu virusul SARS-CoV-2, până în prezent, opt au decedat, iar 108 au fost declarați vindecați și externați. Totodată, în baza Ordinului ministrului Sănătății nr.1137/2020, pe parcursul zilei de 25 iunie, au mai fost externați 14 pacienți asimptomatici sau cu forme ușoare ale bolii COVID-19. Aceștia au obligația să mai stea încă patru zile în izolare la domiciliu. Conform prevederilor Ordinului de Ministru, pe durata izolării, monitorizarea stării de sănătate a acestor pacienți se face de către medicul de familie, zilnic, prin telemedicină. Cei care nu sunt înscriși la un medic de familie sunt monitorizați zilnic de către DSP.

În secțiile de Terapie Intensivă din județ, destinate îngrijirii bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, sunt internați nouă pacienți.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

Astfel, pe parcursul zilei de 25 iunie 2020, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate cinci societăți comerciale. Au fost legitimate 319 persoane și oprite în trafic 179 de autoturisme. De asemenea, au fost efectuate verificări la 1681 de persoane dintre cele care se aflau în izolare la domiciliu.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 90 de sancțiuni, în valoare de 115.530 lei.

Detalii: AICI