Peste 180.000 de doze anti-Covid administrate pana azi in Prahova

Direcția de Sănătate Publică Prahova transmite că, până în prezent, în județul Prahova au ajuns 196815 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 151995 doze Pfizer/BioNTech, 22620 produse de compania Moderna și 22200 de doze AstraZeneca.

Dintre acestea, atenție, au fost administrate 180796 doze (ora raportării – 13:00). 67272 de persoane au fost imunizate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin.

Stocul disponibil, în acest moment, este de 15859 doze vaccin.

De la debutul vaccinării și până în prezent, au fost înregistrate 160 doze „pierdute“ și numai 37 de reacții adverse post imunizare (RAPI).

Modalitățile de programare pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19 sunt:

– prin medicul de familie;

– individual, în platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro;

– la numărul unic 021.414.44.25;

– prin direcțiile de asistență socială;

– prin aparținător (maximum 9 persoane) pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro.

Persoanele interesate să se vaccineze cu Vaxzevria (AstraZeneca) o pot face fără programare prealabilă. Înainte de a se prezenta la centrele care dispun de astfel de fluxuri trebuie să se intereseze de disponibilitatea locurilor, să nu aibă simptome asociate COVID-19. În momentul prezentării la imunizare, este obligatoriu să aibă asupra lor un act de identitate.