Peste 12 milioane de lei pentru domeniul medical intr-un oras din Prahova!

VESTEA ZILEI pentru un oraș important de pe Valea Prahovei: 12,6 milioane lei pentru achiziția de echipamente medicale necesare Spitalului Orășenesc Sinaia!

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru PO Infrastructura Mare, a semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în orasul Sinaia”.

IMPORTANT: Proiectul va finanța achiziția de echipamente medicale și de protecție pentru Spitalul Orășenesc, care va putea astfel gestiona mai bine criza sanitară.

Datorită achizițiilor realizate cu cele 12,6 milioane lei din fonduri europene, vor putea fi tratate mai multe persoane, avand in vedere ca unitatea sanitară are 94 paturi și ca este singurul spital non Covid cu multispecialități pe o distanța de peste 100 km dintre Ploiești și Brașov, furnizând servicii pentru cei peste 45.000 locuitori ai orașelor din zonă turistică – Azuga, Bușteni, Sinaia, Comarnic și Breaza.

Proiectul va fi implementat până la sfârșitul acestui an.