Pasi importanti in realizarea Spitalul Municipal de Urgenta Ploiesti. Cu cine  a discutat azi primarul?

O delegație condusă de Mehita Fanny, managerul echipei IFC care se ocupă de PPP în Europa, s-a intalnit, la sediul Primariei Municipiului Ploiești, cu reprezentanții municipalitatii pentru o evaluare preliminară a studiului de prefezabilitate pentru Spitalul Municipal de Urgență Ploiești.

La aceasta întâlnire de lucru au participat primarul Andrei Liviu Volosevici, consilierul pe probleme de sănătate al primarului municipiului Ploiești și lider de proiect –  Mariana Câju, administratorul public al municipiului Ploiești – Simona Albu, președintele CAS Prahova – Cătălin Măguleanu şi managerii celor două spitale aflate în administrarea municipalității ploieștene.

În cadrul întâlnirii de lucru, reprezentanții IFC au purtat discuții şi cu președintele CAS Prahova pentru a clarifica aspectele legate de finanțarea spitalelor publice din România.

Primarul Andrei Volosevici a declarat că proiectul Spitalului Municipal de Urgenţă Ploieşti este unul ambițios şi speră ca lucrările să înceapă în anul 2023.

De asemenea, doamna Mehita Fanny, managerul echipei IFC, a precizat că „succesul acestui obiectiv de investiții va deschide mai multe proiecte în România, în domeniul sănătății”.

În urma discuțiilor şi clarificărilor purtate astăzi reprezentanții IFC vor finaliza raportul în cel mai scurt timp.