Masuri pentru asigurarea, fara discontinuitate, a tratamentelor necesare pacientilor

La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat OUG pentru completarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii.

Documentul prevede majorarea, cu rata inflației aferentă anului 2018, a bugetului pentru medicamente aprobat trimestrial (BAt), pentru trimestrul IV al anului 2019.

”Am convenit cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, ai CNAS și cei ai industriei farmaceutice măsuri care să ducă la asigurarea, fără discontinuitate, a tratamentelor pentru pacienți. Există o tendință anuală de creștere a consumului de medicamente, care conduce la creșterea contribuției trimestriale (taxei de CB) până la un nivel care poate fi nesustenabil și care implică discontinuități în asigurarea tratamentului pacienților până la imposibilitatea asigurării acestuia. Era necesară intervenția de urgență pentru majorarea cu rata inflației aferentă anului 2018 a bugetului aprobat trimestrial (BAt), pentru trimestrul IV al anului 2019″, a declarat Horațiu Moldovan, secretar de stat.