VACCINUUUUUU

Primăria Municipiului Ploieşti anunță, pentru finele săptămânii viitoare, un nou maraton de vaccinare anti-Covid-19.

Acțiunea se va desfășura pe stadionul “Ilie Oană” Ploiești, în perioada 29-31 octombrie 2021. Programul „Maratonului pentru viaţă” va fi non-stop, iar persoanele care se vor adresa centrului deschis în cadrul acţiunii vor fi imunizate cu vaccinul Pfizer.

Autoritățile atrag atenția ploieștenilor că pot beneficia de această oportunitate de vaccinare fără o programare prealabilă, doar cu actul de identitate, direct la punctele de vaccinare ce vor fi deschise în incinta stadionului.

În cazul condițiilor meteorologice nefavorabile, persoanele care doresc să se imunizeze vor avea acces la spațiile de așteptare ce vor fi amenajate în incinta stadionului, respectiv sub peluza acestuia ori în tribune.

Reamintim, în ultimele zile, frecvent, Prahova a trecut de 700 de cazuri/24 de ore.