RESUSCITARE

Domnul doctor era acolo, la pragul acela tăios dintre viață și moarte. Făcea totul cu dăruire, implicare, profesionalism.

Luni, 24 iunie. Pe la 12.10, agitație în Parcul Nichita Stănescu. Ploua mărunt, iar adierile firave nu făceau nicicum față unei nădușeli care dădea senzația unui adevărat efect de seră. Atmosferă sufocantă.
Undeva, lângă o bancă, un echipaj de Ambulanță și… lume ca la… urs. În mijlocul mulțimii, l-am revăzut pe domnul doctor Gheorghe Bădescu, un veteran al Serviciului de Ambulanță Prahova. Nu vedea și nu simțea ploaia. Nici tunetele care parcă se apropiau. Nu auzea nici șușotelile mulțimii, nici întrebările, nimic. Era cu totul, acolo, într-un prag dintre viață și moarte, pentru a salva o vârstnică. Manevre de resuscitare. Era cu ochii pe aparate, pe eventualele reacții ale pacientei, pe mișcările colegilor din echipaj. Era acolo cu totul, într-o concentrație absolută, spre a readuce la viață un om. Și el, tot… OM. Un medic care încerca, din răsputeri să redea darul vieții, să se împotrivească morții. Fiecare mișcare gândită, fiecare manevră ca într-un mecanism de ceas elvețian. Fiecare secundă calculată. Nu conta ploaia, nu conta foșnetul arbuștilor dimprejur și nici atât vociferările celor din jur și întrebările acute: au salvat-o?; nu o duce mai repede la spital?!
Domnul doctor era acolo, la pragul acela tăios dintre viață și moarte. Făcea totul cu dăruire, implicare, profesionalism. Nu vedea și nu auzea nimic decât ticăitul aparatelor, secundele și abia perceptibilele bătăi de inimă ale femeii. Acolo, în parc. În văzul tuturor. Pur și simplu pentru că așa trebuia. Trebuia să îi redea viața! Apoi, coordonându-și echipa chiar și numai din priviri, a dus-o pe pacientă la Ambulanță. Vehiculul, însă, nu a plecat imediat, pentru că în astfel de situații critice, pacientul nu trebuie zdruncinat; trebuie mai întâi stabilizat, să poată fi transportat.
O poveste reală care sper să se termine cu bine. O poveste reală, crudă, dar care dincolo de tragism, readuce în lumină portretul unui OM precum Doctorul Gh. Bădescu. Un om care luptă, la propriu, pentru viața semenilor săi. Pentru că îi iubește, pentru că pentru asta a învățat și s-a pregătit, pentru că știe că prin ceea ce a învățat poate dărui viață, liniște, bucurie.
Tot respectul, domnule doctor! Tot respectul întregii echipe de la SAJ Prahova.

Domnul doctor era acolo, la pragul acela tăios dintre viață și moarte. Făcea totul cu dăruire, implicare, profesionalism.

*Suportul de bază al vieţii (Basic Life Support – BLS) este definit ca un ansamblu de măsuri de resuscitare efectuate asupra unui pacient aflat în stop cardio-respirator, fără a se folosi echipamente specifice. Manevrele de resuscitare sunt compresiunile toracice externe şi ventilaţia artificială, acestea trebuind să fie realizate de către martorul la eveniment.
Acţiunile au scopul de a furniza organelor vitale (creier şi cord) un flux minim de sânge, care să permită supravieţuirea lor până la restabilirea circulaţiei spontane. Aceste manevre sunt eficiente doar dacă se încep foarte rapid după apariţia stopului cardiac, în primele 4-5 minute, când creierul este încă viabil şi dacă se continuă până la sosirea ajutorului medical specializat. De aici rezultă importanţa însuşirii acestor noţiuni teoretice şi practice de către populaţie, pentru ca să poată fi asigurat suportul de bază al vieţii de către orice martor, indiferent de profesia sa.
În cazul adultului aflat în stop cardio-respirator, imediat după constatarea inconştienţei este vitală apelarea telefonului 112 înainte de începerea manevrelor de resuscitare, în cazul persoanelor care nu au pregătire medicală. Prioritatea acestui apel rezidă din faptul că în majoritatea cazurilor de stop cardiac este necesară aplicarea tratamentului medical specializat cât mai urgent (defibrilare electrică precoce), rata supravieţuirii scăzând cu 10% pentru fiecare minut de întârziere a defibrilării.

foto: ilustrație/ ziare.com