EXCLUSIV: Sfaturi de luat in seama pentru URGENTE pediatrice. Reactia unui medic sibian dupa tragedia de azi de la Ploiesti

„Scriu aici o listă de 10 urgenţe pediatrice pentru care este vital SĂ EXISTE CABINET MEDICAL ŞCOLAR şi cel puţin O PERSOANĂ CALIFICATĂ în fiecare unitate şcolară care să aplice evaluarea ABC, menținerea permeabilității căilor aeriene, a respirației (oxigen, suport ventilator), cu ventilație gură la gură sau mască și balon, a circulației:

1. Stopul cardio-respirator

2. Sindromul convulsiv la copil

3. Edemul pulmonar la copil

4. Sindromul de detresă respiratorie la copil

5 Obstrucția cu corp străin a căilor aeriene (OCSCA)

6. Crupul la copil (mai ales preşcolari)

7. Bronşiolita acută cu insuficienţă respiratorie acută (copii mici)

8. Sincopa şi leşinul

9. Traumatisme majore

10. Şocul anafilactic

În multe din situaţiile prezentate mai sus NU AVEM MAI MULT DE 5 MINUTE LA DISPOZIŢIE SĂ SALVĂM O VIAŢĂ!”

Este reacția promptă și demnă de luat în seamă din partea medicului Eduard Egri (foto) din Sibiu, după tragedia de azi care a provocat moartea unui elev de 10 ani din Ploiești.

foto: Egri Eduard/Facebook