spitalul-judetean-ploiesti

În urma aspectelor semnalate în mass-media locală referitoare la disfuncționalități existente în desfășurarea activității în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, prefectul județului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a dispus constituirea unei comisii pentru verificarea modului de aplicare și respectare a actelor normative în vigoare de către reprezentanții spitalului.

„Guvernul este cel care reglementează sistemul sanitar prin legislaţie care să favorizeze aplicarea managementului calităţii în unităţile sanitare, facilitând munca furnizorului şi apărând pacientul de deficienţele din sistem. Astfel, ca reprezentant în teritoriu, Instituția Prefectului va face toate eforturile necesare pentru ca cetățenii județului să beneficieze de dreptul la îngrijiri medicale de calitate, la cele mai înalte standarde, în funcție de resursele disponibile, eliminând posibilitatea de discriminare sau de vătămare a acestuia”, se arata intr-un comunicat de presa al Prefecturii Prahova.

Această comisie își va desfășura activitatea în perioada 25 – 31 mai 2022 și va fi coordonată de reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Prahova alături de reprezentanți ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate Prahova, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova și ai Corpului Control al Instituției Prefectului Județul Prahova.

Rezultatele verificărilor vor fi integrate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, care va întocmi un raport ce urmează a fi prezentat prefectului județului până la data de 3 iunie 2022.