Bebe Fest, primul targ dedicat viitoarelor mamici din Prahova

Maternitatea SANCONFIND din Poiana Câmpina împlinește 1 an și 8 luni de la deschidere si, pentru a marca această aniversare, va participa la Bebe Fest, primul târg din Prahova dedicat viitoarelor mămici. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahovean, care promovează turismul medical în zonă. Astfel că vineri, 24.08.2018, începând cu ora 11.00, SANCONFIND și APDT invită viitoarele mămici împreună cu familiile acestora, dar și pe cei interesați, să ia parte la deschiderea târgului Bebe Fest, care va avea loc la Ploiesti Shopping City (zona scarilor rulante).

Din 2017, la maternitatea SANCONFIND s-au născut peste 190 de bebeluși. Mămicile care au ales să vină aici au beneficiat de aparatură ultraperformantă, condiții de cazare de 5 stele, de asistența celui mai bun personal medical și de toată medicația necesară unei nașteri în siguranță. Au fost și mămici care au optat pentru extra servicii în baza de recuperare și tratament, laboratorul de analize sau în departamentul de imagistică medicală.

Târgul se va încheia pe 26.08.2018, nu înainte de extragerea câștigătorilor unor premii substanțiale: pachete de naștere, celule stem, jucării, cărucioare și alte obiecte pentru copii.

Sanconfind este singurul spital privat din zona Prahova cu departamente de recuperare și balneoterapie, imagistică, laborator de analize, maternitate, dermato-venerologie, gastroenterologie, obstetrică-ginecologie, endocrinologie, cardiologie, diabet, pediatrie şi secţia „spitalizare de zi”. Spitalul Sanconfind a început să funcţioneze din 2015 şi, alături de DentActiv (clinică stomatologică), Agroserv şi Confind Câmpina, face parte din grupul Confind.

Pentru mai multe informatii puteți accesa: www.sanconfind.ro şi pagina de Facebookhttps://www.facebook.com/SanConfind/