Aproape 1000 de prahoveni infectati cu Covid si-au pierdut viata de la inceputul pandemiei. In ultimele 24 de ore, 12 copii au fost confirmati pozitiv!

Din păcate sunt vești proaste. Și cifrele ar trebui să ne dea de gândit! De la începutul pandemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 28855 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2.

De-a dreptul alarmant: Până azi din totalul prahovenilor infecați cu Covid, 931 au decedat, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Cele mai noi decese raportate au fost în rândul a patru persoane de sex feminin (66, 70, 83, 84 ani) și altor patru de sex masculin (71, 74, 76, 82 ani)

Cele 99 de persoane nou înregistrate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

Grupa de vârstă (ani) Număr persoane

0 – 18 ani: 12 persoane

19 – 29 ani: 6 persoane

30 – 39 ani: 12 persoane

40 – 49 ani: 18 persoane

50 – 59 ani: 17 persoane

60 – 69 ani: 23 persoane

70 – 79 ani: 3 persoane

80 – 89 ani: 8 persoane

Peste 90 ani: 0 persoane

Total 99

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 458, dintre care 303 paturi sunt ocupate.

ATENȚIE: La ATI, toate locurile au fost raportate ca fiind ocupate. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, calculată la 1000 de locuitori, este de 1,45.