smurd-ambulanta (Mobile)

Începând de vineri, 20 septembrie 2019, 7 ambulanțe SMURD tip B 4×4, achiziționate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 – “Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale” au fost livrate către salvatorii prahoveni.

Grupul țintă al proiectului este reprezentat de populaţia care va beneficia de servicii medicale şi echipamente care vor permite creșterea capacității de răspuns în situații de urgență, inclusiv în cazul accidentelor cu victime multiple, şi vor crește eficiența și calitatea serviciilor medicale de urgență și a celor de prim-ajutor calificat.

Finanţarea proiectului s-a realizat din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, în limita sumelor anuale aprobate cu această destinație Ministerului Afacerilor Interne, pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele operaționale din generația 2014-2020 implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții şi gestionate de MDRAP, în calitate de Autoritate de Management. POR 2014–2020 are ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să-şi poată gestiona în mod eficient resursele şi să-şi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.