În condiţiile în care partenerul transnaţional din cadrul proiectului este Centro Infer S.L., din Spania (Murcia), vă prezentăm astăzi modul în care a evoluat femeia la sud de Pirinei, ca statut social, în perioada contemporană:

Evaluarea politicilor privind egalitatea de șanse

Deși este dificil să se stabilească legăturile dintre schimbările sociale și politicile de egalitate, trebuie remarcat faptul că în Spania, schimbarea care trebuia făcută era foarte importantă, deoarece perioada franchismului era atât în plan ideologic cât și legal, a creat un model în care destinul femeilor era să fie casnice și pentru consolidarea acestui model a utilizat toate instrumentele disponibile, și, în special, educația. De-a lungul anilor 60, unele zone ale pieței de muncă au început să se deschidă pentru femei, și în această perioadă de dezvoltare Spania avea nevoie de mână de lucru, ceea ce a permis introducerea femeilor pe piața muncii, dar asta nu a însemnat că din acest motiv s-a alterat aparatul ideologic din timpul lui Franco care a continuat să transmită aceleași valori. Ideologia și legea nu stabileau numai roluri pentru femei, dar ofereau bărbaților ierarhie și putere asupra femeilor și în fașa acestor principii nu se accepta nici o divergență, astfel încât feminismul și propunerile acestora au fost condamnate și ridiculizate în mod explicit.

Această situația s-a perpetuat, în parte, cu democrația, deși politicile de egalitate erau destinate pentru a da femeilor acces la lumea publică, au intervenit puțin câte puțin în mediul familial, unde femeia era retrasă.

Accesul femeilor la educație

Educația a fost unul dintre cele mai importante programe promovate de planurile de egalitate de șanse și trebuie remarcat faptul că s-a făcut un efort special pentru a înlătura stereotipurile sexiste din textele școlare și pregătirea profesorilor pentru egalitatea de șanse. Impactul educației asupra ideilor a fost remarcabil, în special pentru generația mai tânără și ideologia diviziunii tradiționale a muncii (bărbatul ca furnizor de sprijin al familiei și femeia casnică) este rezidual.

Urmărindu-l pe Astelarra (2005), se pot stabili trei generații de femei, pornind de la perioada de tranziție, perioadă în care au avut loc cele mai importante schimbări sociale din Spania: generația de pre-tranziția constituită din femeile care în perioada tranziției aveau mai mult de 35 de ani; generația din tranziție constituită din femeile care în acel moment aveau între 14 și 35 de ani; și generația post-tranziție constituită din femeile care aveau atunci mai puțin de 14 ani. În ceea ce privește educația, prima formă din Spania în care femeile au avut acces la mediul public, generația pre-tranziție a fost o victimă a concepției din perioada franchismului, în timp ce generația post-tranziție a avut acces la un nivel de educație mult mai înalt și comparabil cu cel masculin. Astfel, în timp ce femeile din pre-tranziție au fost mai puțin de jumătate decât bărbații la terminarea studiilor superioare, femeile din post-tranziție și-au înmulțit cu 9 rezultatul și au depășit bărbații cu 5%. De-a lungul acestei perioade, universitatea a fost feminizată și a ajuns să licențieze mai multe femei decât bărbați. Toate acestea au presupus o schimbare socială mare și face ca diferențele între generații să fie abisale atât pentru băebați, cât și pentru femei.

Accesul femeilor la muncă

Ideea că contribuția economică a a gospodăriei nu este doar a bărbatului nu aparține Spaniei pentru o generație mai mult decât pentru alta. Asta se explică deoarece în anii creșterii economice spaniole, femeile s-au încorporat pe piața muncii și, deși generația pre-tranziție susținea ideea diviziei tradiționale, a acceptat munca femeilor pentru îmbunătățirea situației economice a gospodăriei. De fapt, în acei ani, populația activă feminină a fost mai mare decât cea care era înregistrată, deoarece multe femei lucrau în economia informală.

Dar, în Spania, participarea femeilor la locul de muncă plătit înregistra lovituri puternice din ultima treime a secolului XIX până în a doua jumătate a secolului XX. Între 1880 și 1940, proporția femeilor care participă la piața forței de muncă se reduce la jumătate, de la 17% în 1877 la 8,3% în 1940. Această tendință a femeilor începe să se inverseze la jumătatea anilor 40 și chiar dacă până în 1964 nu se recuperează nivelele de activitate de la jumătatea secolului XIX, faza de expansiune a economiei consolidează această dinamică, dar criza economică îngreunează din nou accesul femeilor la piața muncii și astfel, rata de activitate a femeilor variază cu greu între 1975 și 1985. Cu toate acestea, tendința unei prezențe mai mari a femeilor pe piața muncii continuă, și acest lucru este evident în perioada 1985-1995 deoarece în acest deceniu se încorporează un milion opt sute de mii de femei pe piața forței de muncă, ceea ce presupune că numărul de femei active crește cu 44% și rata activității feminine cu 31%.

Aceste fapte sunt reflectate în modificările ratei de activitate economică a femeilor din cele trei generații, care de atunci a fost în creștere. Există o puternică diferență între 1978 și prezent între ratele de activitate ale bărbaților și femeilor. Numărul femeilor active în 1978 era de 28,1%, în timp ce în 2006 ajunge aproape la 42% pentru că femeile s-au alăturat pe piața muncii și femeile din perioada post-tranziție au făcut-o într-o formă masivă, care au puține în comun cu generația femeilor care au trăit în perioada franchismului și procentul femeilor active este în creștere.

Participarea femeilor în mediul de lucru în Spania este concentrată în sectorul serviciilor, care este principala zonă de ocupare feminină. 80% din femeile angajate au un loc de muncă în acest sector care acaparează 45% din toate posturile. Acest nivel de concentrare face ca dinamica muncii feminine să fie puternic legată de economia serviciilor. În plus, aproape una din 4 femei care lucrează este angajată în sectorul public (22,4%) unde ocupă 45% din totalul locurilor de muncă, în special în activitățile de servicii. Pe de altă parte, nivelurile de instabilitate și nesiguranță afectează populația feminină mai mult decât restul. Astfel, deși femeile reprezintă mai puțin de jumătate din persoanele angajate, ocupă 75% din locurile de muncă cu timp parțial, la fel ca în restul Uniunii Europene. Alți indicatori completează un tablou marcat de vulnerabilitate, deoarece puțin mai mult de 1 femeie cu loc de muncă, lucrează cu contract pe perioadă nedeterminată și timp complet; restul lucrează cu contract temporar sau timp parțial.

Accesul femeilor în politică

Accesul femeilor în politică a fost foarte important în Spania și au efectuat acțiuni pozitive pentru a avanza în paritate. În timpul tranziției și în anii următori, participarea femeilor în Congres și Senat, precum și în parlamentele autonome nu depășea 6%. De-a lungul anilor '80 și mai ales în anii 90 numărul s-a înmulțit cu cinci. Acest lucru este un succes al politicilor de egalitate, deoarece numărul de scaune în camere este fix și abandonarea unu post nu este ușoară. Raportul încă beneficiază bărbații, dar inegalitatea nu este atât de mare cum era la începutul democrației.

Succesul în acest domeniu se explică, în plus față sensibilizarea și informarea asupra drepturilor femeilor, prin aplicarea măsurilor de acțiune pozitivă care a fost pusă în practică de partidele de stânga. În acest sens, trebuie remarcat rezultatul PSOE care începe procesul, este locomotor și obligă partidul conservator să urmărească legislatura următoare. Fără acțiunile pozitive este posibil să nu se fi ajuns la rezultatul actual care a trecut de la reprezentarea parlamentară, și include parlamente autonome, primari și consilieri. Astfel, procentul femeilor primari era în 1983 de 2% și 12,56% în 2003.

În 2004 guvernul lui Luis Rodriguez Zapatero și alte guverne autonome ca cel din Galicia (2005) au fost stabilite în ultimii ani cu o paritate absolută între femeile miniști și bărbații miniștri, și femeile consilieri și bărbații consilieri. Totuși, această paritate dispare un pas mai jos, în Galicia doar 5% din secretariatele autonome sunt destinate femeilor, și același lucru este valabil și pentru municipalități. Cu toate acestea, legea egalității, una dintre măsurile emblematice ale guvernului lui Luis Rodriguez Zapatero, va forța partidele politice ca listele lor electorale să fie paritare; adică, numărul persoanelor de fiecare sex să nu depășească 60%, nici să fie mai mic de 40%. Cu aceste măsuri se evită situații cum este cea care domină peisajul politic actual.

După alegerile din 2003, doar 12,5% dintre primării au o femeie primar. Perspectiva se îmbunătățește dacă se calculează și consilierii, 25% din edili sunt consilieri. Există nouă CC AA, care sunt peste media spaniolă, unde iese în evidență Madrid și Castilla-la-Mancha. La cealaltă extremă este Galicia și Cantabria. Cu toate acestea, evoluția datelor demonstrează că progresul spre paritate a fost constant din 1979 când s-au sărbătorit primele alegeri democratice. În acel moment, doar 1,2% din consilii aveau la conducere o femeie, ceea ce arată că în 24 de ani cifra a crescut cu mai mult de 11 puncte. Creșterea a fost mai mare la numărul de consilieri, care acrescut de la 2.197 în 1979 la 15.987 în 2003.

Deși datele spaniole nu echivalează bărbații și femeile în viața municipală, Spania este peste media UE în ceea ce privește participarea femeilor în consiliile municipale. Spania este departe de procentele statelor nordice, cum ar fi Suedia sau Norvegia. Prima dintre acestea are mai mult de 41% femei consilieri, dar diferența la numărul de femei primar este mai mic (20,75% în Suedia și 12,58% în Spania). În alte state, cum ar fi Germania, numărul femeilor primari nu ajunge la 1%, iar în Italia sunt 7,5%. Spania este, de asemenea, înaintea Franței la numărul de femei primari și mult peste Portugalia și Grecia, la procentul primarilor și procentul femeilor în guvern, cum se arată în tabele anexate.

Sprijin European pentru egalitatea de șanse

De la înființarea sa ca și Comunitate Economică Europeană în Tratatul de la Roma, tema egalității de șanse pentru femei a fost încorporată în articolul 19 care a stabilit principiul că bărbații și femeile trebuie să primească același salariu pentru aceeași muncă. De-a lungul anilor '60, tratatul a fost extins de mai multe directive care obligau statele membre să îndeplinească tratatul, prin introducerea modificărilor în legislația lor.

Politicile pentru egalitatea de șanse au fost conduse de către instituțiile europene pentru toate țările. Multe state membre aveau o lungă istorie în acest tip de măsuri, altele, în special în Europa Mediteraneană au reușit aplicarea acestuia, datorită sprijinului primit de la Comisie și Parlament. În 1981 Comisia a acceptat să creeze un comitet de consultanță care să se ocupe de implementarea și propunerea acțiunilor pentru egalitatea de șanse între bărbați și femei și favorizarea comunicațiilor între state și instanțele interesate de experiențe, politici și inițiative în acest domeniu. Din 1983, Comisia a organizat activitatea în cadrul programelor de acțiune comunitară.

Programele au stabilit o serie de măsuri care urmau să fie puse în aplicare de Comisie, în timp ce făcea recomandări statelor membre. În 1984, în Parlamentul European s-a creat Comitetul pentru Drepturile Femeii și a creat o serie de rezoluții și legi de sprijin pentru munca efectuată de Comisie. Legislația europeană, obligatore pentru statele membre, a cauzat de multe ori probleme tribunalelor la palicarea acesteia. Acest lucru a făcut ca unele deciziii judiciare naționale să fie duse la Tribunalul de Justiție European care în cele mai multe dintre cazuri ar fi în defavoarea femeilor.

Primul program de acțiune comunitară a fost dezvoltat în 1983 și, începând din 1985, a existat unul odată la patru ani. Erau programe ale comisiei, dar mai ales, erau sugestii pentru țările membre UE. Obiectivele generale erau obținerea egalității de șanse între bărbați și femei și obiectivele specifice erau de la reviziile din legislațiile protectoare naționale și comunitare, până la repartizarea responsabilităților profesionale, familiale și sociale și evoluția mentalităților.

Programele au introdus politici de egalitate de la acțiunile pozitive la politicile transversal și de paritate. Primul program a propus revizuirea legislației, sensibilizarea și schimbarea mentalității, dar a introdus deja propuneri de acțiuni pozitive și măsuri de revizuire a sistemului de impozitare. În ceea ce privește sectorul privat, s a pus necesitatea de a împărți responsabilitățile profesionale, familiale și sociale. Este vorba despre un program generic fără forme de evaluare, nici buget specific.

Al doilea program păstrează tendințele dar include propuneri pentru consultare între partenerii sociali. La fel ca anteriorul, axul central este pe piața forței de muncă și asigurările sociale, competițiile europene, dar cresc măsurile pentru educație și conciliere cu viața familială. De asemenea, se lansează o procedură de evaluare.

Programele din anii '80 combină egalitatea de șanse cu acțiunea pozitivă, atât în propunerile cu caracter general, cât și cele specifice. Al treilea program menține linia măsurilor pe piața muncii, cu altele de conținut social. Accentul se pune pe aprecierea contribuției femeilor în societate. În acest program sunt specificate mecanismele de evaluare și monitorizare, și finanțare. Schimbarea privind programele din anii 80 este faptul că în al patrulea program apare mainstreaming-ul, definit ca aplicarea dimensiunii de gen în toate politicile și acțiunile Uniunii Europene și Statele Membre. În al cincilea program există o creștere de acțiuni directe împotriva discriminării, pe cele structurale fie legislative, fie informative.

Programele anilor 80 au avut un impact mai mare în Spania decât cele din anii 90. Dacă cele din anii 80 au ajutat la depășirea sechelelor dictaturii și pentru femei să se încorporeze pe piața muncii plătite, nu se rezolvase discriminarea. Cu toate acestea, primele planuri au răspuns nevoii momentului și au devenit irelevante la cinspreze ani.

Planurile din anii 90 nu au fost reînnoite și le lipsea ambiția. Astfel, pe piața muncii, politicile aplicate nu căutau să modifice faptul că lucrătorul este un bărbat adult, fprp obligații domestice. Nu avea nici intenții de a încorpora în companii noile forme de organizare a muncii, propuneri pentru timpul de lucru mai flexibile sau noi forme de conciliere a vieții profesionale cu cea de familie. Politicile pentru dezvoltarea serviciilor sociale cu sprijin financiar adecvat au fost puține.

În anii '90, instituțiile nu au păstrat rolul dinamic și innovator al anilor 80. În plus, femeile erau percepute ca subiecte discriminate și nu ca persoane capabile de a transforma realitatea și de a dezvolta noi modele și proiecte în societate. Diferite probleme au făcut din anii 90 și începutul următorului secol, ani cu puține schimbări.

În timp ce instituțiile europene au fost implicate în politicile de gen, așa cum arată faptul că Tribunalul European a fost o piesă central în consolidarea legalității în acele țări membre unde legislația și justiția nu au avut interes în protejarea drepturilor care au fost incorporate. Anii '90 sunt decisivi în trecerea la politici transversale și, de asemenea, participarea interlocutorilor sociali și a rețelelor europene. În anii 90 se creează un lobby European de femei și crește participarea angajatorilor și a sindicatelor. De aceea, programele au introdus strategiile de intervenție în domeniul egalității de șanse între bărbați și femei și au condus în mainstreaming activități prin introducerea dimensiunii de gen pentru a face publice instituțiile europene.

Rezultatele obținute de politicile europene au fost substanțiale, deși multe feministe nu au mers suficient de departe. Cu toate acestea, este important de remarcat rolul pe care l-au avut în încorporarea femeilor din țările din sud în mediul public. Între țările UE erau diferențe mari în acest domeniu și țările mediteraneene erau mai conservatoire și au avut puține intervenții publice pentru corectarea discriminării. În acest sens, cadrul european a fost esențial pentru a schimba realitatea. În Spania, programele europene au avut multă influență în planurile de egalitate de șanse și în dezvoltarea Institutului Femeii. 
Spania a avut sprijinul UE pentru a trece de la modelul din perioada lui Franco în integrarea deplină a femeilor în societate. De asemenea, Europa a permis în ultimii ani progresul către politicile de acțiune pozitivă și integrarea deja în vigoare în instituțiile europene și în alte țări cu mai multă tradiție în egalitatea de șanse.

Obiectivul egalității între bărbați și femei devine concret în Europa cu un sprijin intens. Astfel, programele de acțiune comunitare privind egalitatea de șanse între bărbați și femei, se adaugă în prezent o "foaie de parcurs" pentru egalitatea dintre femei și bărbați (2006-2010) în care există o serie de recomandări de la Comitetul de Consultanță pentru Egalitatea de Șanse care depinde de Direcția Generală a Muncii și Afacerilor Sociale din Comisia Europeană. Institutul pentru femei este organismal care reprezintă Spania în Comitet, ca un stat membru. Din nou, vor elabora și realiza acțiuni pentru a promova egalitatea de șanse dintre bărbați și femei, și vor aplica schimbul de experiențe, politici și practici adecvate între statele membre. Explicația pentru această inițiativă este persistența de probleme grave cu privire la diferențele salariale, accesul și participarea femeilor pe piața muncii, formarea, promovarea profesională, concilierea vieții familiale cu cea profesională sau luarea deciziilor. De aceea, Comisia Europeană a prezentat o comunicare privind acțiunile viitoare pentru a aborda aceste diferențe și oferă statelor membre soluții.

Planul de lucru subliniază șase domenii prioritare de acțiune de la UE în favoarea egalității de gen pentru perioada 2006-2010:

• Obținerea aceleiași independențe economice pentru bărbați și femei
• Echilibrul dintre viața privată și activitatea profesională
• Aceiași reprezentare în luarea deciziilor
• Eradicarea tuturor formelor de violență de gen
• Eliminarea stereotipurilor sexiste
• Promovarea egalității de gen în politica externă și de dezvoltare.

Probleme nerezolvate

Deși accesul femeilor spaniole la educație, populația activă și la politică poate fi considerat ca un mare success al politicii de egalitate de șanse și un progres, rămân probleme nerezolvate cum ar fi cele pe care le au femeile atunci când intră în acest mediu. În facultate încă există specializări cu majoritate de femei și același lucru este valabil și în cariera profesională, unde șomajul în rândul femeilor este de trei ori mai mare decât în cazul bărbaților. Mai rău este a se observa marea realizare a educației, nu ajută femeile să găsească un loc de muncă plătit, ci le face rău, pentru că la un nivel mai mare de educație este o diferență majoră împotriva femeilor la rata șomajului. În învățământul superior, generația post-tranziție a avut mai multe femei cu diplome universitare decât bărbați, cu toate acestea, șomajul în rândul femeilor este de două ori mai mare (în cariera "feminină") sau de patru ori mai mare (în cariera "masculină") decât al bărbaților. Nu este același lucru să fii profesoară cum este să fii profesor, nici ingineră, cum este inginer, atunci când cauți de muncă.

Dar dificultățile nu sunt singurul factor de discriminare, deoarece odată ce găsești locul de muncă, apar alte dificultăți. Femeile obțin locuri de muncă în categorii profesionale cu statut inferior. Generația pre-tranziție care nu are o rată mare de activitate, are o distribuție relativ echilibrată înte ocupații, în timp ce generația post-tranziție a crescut semnificativ cantitatea de femei în categoriile profesionale de sex feminin, cum ar fi cea administrative și asistenți de magazin. Femeile din generația pre-tranziție din cadrul grupului lor, au un procent mai mare decât bărbații în grupul lor, în categoria de oficiali administrativi și întreprinderi private.

Problema statutului afectează și în cadrul categoriilor mai feminizate. Predarea este un sector foarte feminin, dar în interior, femeile ocupă posturile inferioare. Femeile sunt majoritatea la nivelul pre școlar, primar și de predare specială, în timp ce sunt mai puțin numeroase la nivelul secundar și chiar mai puține (o treime) la universitate, deși există mai multe femei la colegiu. Cînd au acces la universitate, prezența lor este mult mai mică la nivelurile înalte, cum ar fi cel de profesor.

Ierarhia statutului afectează și alte ocupații cum ar fi cele de functionari publici, înalții functionari din administrație sau prezența în sistemul judiciar. Dar diferența în statutul ocupațiilor la care femeile au acces, se transmite și la sistemul economic, și în acest aspect trebuie remarcat faptul că femeile au salarii mai mici decât bărbații în toate sectoarele (30% în medie mai puțin decât bărbații). Există, de asemenea diferențe în ceea ce privește contractul. Femeile au o proporție mai mare în categoria cu contracte intermediare și parțiale decât bărbații, și din contră, bărbații reprezintă o proporție mai mare de contracte pe perioadă nedeterminată și timp complet.

Putem spune că, dacă accesul femeilor la viața publică a fost un succes și politica egalității de șanse a permis o schimbare majoră a identității, educația și activitatea economică a femeilor, nu sunt rezolvate probleme cu cele care sunt deja în interior. 
În sectorul privat se găsește de asemenea, un deficit de schimbare și lipsa anumitor transformări semnificative. Activitățile casnice sunt în continuare în grija femeilor din generația post-tranziție într-o proporție care variază de la 85 la 75%, în funcție de sarcini. De reținut că diferențele cu generația de tranziție (95 și 87%) și cu cea din pre-tranziție (93 și 89%), nu sunt semnificative.Același lucru se întâmplă când sunt calculate orele pe care le dedică fiecare sex în munca domestică. Femeile petreceau aproape 8 ore în 1993 și 7 ore și jumătate în 2001. Bărbații au trecut de la a dedica 2 ore și jumătate în 1993, la 3 ore în 2001. Aceasta este diviziunea tradițională a muncii care este valabilă și greutatea treburilor casnice cade în continuare pe umerii femeilor fără nici o diferență în cele trei generații. Rolul domestic feminine este asumat atât de un sex, cât și de celălalt, pentru că diferențele dintre cele două sunt minime și femeile nu par a fi sigure de abandonearea rolului lor. De fapt, mai mult de 40% dintre femeile din post-tranziție încă mai cred că, atunci când copiii sunt mici este mai convenabil să lucreze jumătate de normă și să revină la timp complet de lucru după ce aceștia pleacă de acasă. Este posibil ca politicile de conciliere profesional/familial, să nu ajute situația să avanseze.

În 2006, s-a aprobat proiectul de Legii de egalitate între bărbați și femei, care obligă consiliile de administrație din companii să fie reprezentate 40% de femei. În opt ani trebuie să se atingă această cifră. Atât în sectorul privat, cât și în cel public, obiectivul este la mare distanță de realitate. Principalele companii din Spania au o prezență foarte scăzută de femei în posturile din conducere. În companiile listate pe IBEX 35, doar 5,41% din manageri sunt femei.

În ceea ce privește administrația publică, doar 10% din posturile înalte sunt femei și asta este o problemă în curs. La nivel de administrație generală, se observă că sunt evidențiate sectoarele unde participarea femeilor a fost interzisă până de curând, cum ar fi Garda Civilă și Forțele Armate, există un nivel mai ridicat de egalitate în prezența femeilor în participarea lucrătorilor. Cu toate acestea, când sunt defalcate din grupurile profesionale posturile calificate și mai bine plătite, sunt bărbații cei care le ocupă, spre deosebire de ceea ce se întâmplă cu posturile de nivel inferior ca administrator de bloc, portari sau îngrijitori, care sunt ocupate în mare parte de femei. Ceva similar se întâmplă dacă sunt analizate datele din sănătatea publică, unde deși două treimi din angajați sunt femei, este vorba despre personal necalificat, adică asistente și ajutoare de asistente.

In ciuda acestor date nesatisfăcătoare, se observă că la vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, femeile au funcții profesionale de conducere mai înalte. De exemplu, există o creștere progresivă a femeilor în promovarea corpului de Inspectori Fiscali (unul dintre organismele de "elită" în administrația publică), care au trecut de la o pondere de 2,5% în 1977 la 46% în 2005. Ceva similar se întâmplă în campusurile universitare, unde studenții femei ating 55% din cei licențiați și ingineri, și 64,5% din cei cu diplome. 
Ceea ce se referă la natalitate, este ceva bine cunoscut faptul că natalitatea în Spania a scăzut mult. Acest lucru poate fi considerat un succes al politicilor de egalitate de șanse, deoarece planificarea familială a fost una dintre primele sarcini pe care au asumat-o de la tranziție. În plus, s-a eliminate condamnarea penală pentru folosirea anticoncepționalelor, a fost legalizat avortul și cu aceste măsuri s-a permis femeilor spaniole să decidă dacă vor sau nu să aibă copii și au optat să nu aibă copii în aceleași proporții ca mamele lor.

Dar decizia de a nu avea copii nu o iau toate femeile în aceeași măsură. Femeile casnice sunt în continuare cele care au mai mulți copii decât femeile care lucrează. Cel mai frapant este că femeile cu studii universitare, care au profitat cel mai mult de avantajele educației, au 0,3 copii. Fără politici care să permită concilierea va fi greu pentru femeile tinere să decidă în mod liber asupra natalității, deoarece este încă valabilă ideea că a avea copii este important, și astfel, femeile revendică plăcerea de a vedea copiii crescând, și familia cu doi copii, cred, de asemenea, că aceștia limitează libertatea părinților. Asta este ceea ce se poate observa dacă se compară punctele de vedere ale tinerilor spanioli cu ale celor europeni. Deși răspunsurile sunt asemănătoarecu cele ale europenilor, pentru spanioli, a avea copii reprezintă o dificultate mai mare decât pentru europeni, care se simt mai puțin condiționați de puterea de a concilia viața de familie cu cea profesională.

Același lucru poate fi văzut și la generațiile mai mari, care au destule diferențe cu omologii europeni, și unele coincidențe, dar în limita libertății pe care o reprezintă copiii, unde diferența este mai mare, spaniolii din aceste generații percep dificultățile și sunt mai aproape de generația tânără spaniolă, decât de generațiile mai în vârstă europene.

Pe de altă parte, criza din Statutul Bunăstării poate avea efecte negative pentru egalitatea de șanse între bărbați și femei, deoarece reducerea posturilor bugetare destinate să acopere o parte din drepturile sociale recunoscute, dar de fiecare dată mai puțin garanntate public, cum ar fi, de exemplu, prestațiile din domeniul sănătății, șomaj, etc., penalizează femeile. Într-adevăr, multe dintre serviciile care nu sunt asumate de Stat tind să se realizeze în mediul privat și familial, cea mai mare parte sub responsabilitatea femeilor. Aceste servicii realizate din sfera publică sunt feminine și acordă drepturi femeilor care le realizează, dar dispar atunci când se mută în mediul privat. Pe de altă parte, ar trebui să se spună că aceste activități “feminine“ nu sunt un panacea, deoarece de multe ori corespund locurilor de muncă precare și luate puțin în considerare din punct de vedere social. Alte puncte de vedere percep că motivul acestei regresii în care se realizează articularea politicilor de egalitate, se realizează în principal în sfera productivă, în detrimental zonei de reproducere, căreia nu i se acordă statutul prioritar de acțiune politică și, prin urmare, se mută în lumea de zi cu zi feministă de "ceea ce este personal, este politic".

Dar personalul poate fi un motiv de afaceri. În prezent, spaniolii consideră că una dintre principalele lor preocupări este familia, casa și creșterea copiilor, care se reflect în faptul că din ce în ce mai multe persoane dau prioritate "salariului mental"7, ceea ce obligă firmele să reconcilieze viața profesională și familială, "dincolo de lege". Este vorba de a oferi un răspuns etic și strategic schimbărilor sociale care au avut loc după încorporarea femeilor pe piața muncii. Companiile mari ca Inditex, MRW, Banco Pastor, Microsof, Ferrovial au fost plasate în prima linie a concilierii. Inditex, de exemplu, au făcut un pas mai mult decât celelalte companii, prin extinderea concediului de maternitate la 8 zile, față de două zile cum spune legea; Ferrovial oferă 14 zile calendaristice adiționale pentru odihnă înainte de naștere; Microsoft Spania permite angajatului ca familia să îl însoțească în călătoriile de afaceri. Este vorba de unele progrese cu privire la Legea privind Egalitatea Condițiilor și Oportunităților care include, în plus, alte măsuri și planifică reconcilierea vieții profesionale cu cea privată.

În condiţiile în care partenerul transnaţional din cadrul proiectului este Centro Infer S.L., din Spania (Murcia), vă prezentăm astăzi modul în care a evoluat femeia la sud de Pirinei, ca statut social, în perioada contemporană:

PERIOADA CONSTITUȚIONALĂ

După alegerile din 1977, au fost discutate drepturile juridice pe care femeile le cereau pentru a fi încorporate în Constituție, care era dezbătută în Congresul deputaților în acel moment și în același timp erau analizate legile care trebuiau modificate. Deși Constituția nu colecta toate cererile pe care femeile le-au avut, existența mișcării femeilor a avut maimulte repercursiuni asupra instituțiilor. Astefel, în sindicate, universități și medii de comunicare....s-au creat grupuri de studiu despre femeie, conduse de feministe. În 1977, guvernul Uniunii Centrului Democratic (UCD) a decis să creeze o Subdivizie a Condiției Feminine în cadrul Ministerului Culturii, pentru promovarea progresului femeilor.

În 1978 un subiect a mobilizat în mod unitar mișcarea feministă spaniolă: un proces în Bilbao împotriva unor femei acuzate de avort. Femeile judecate erau de condiție socială scăzută, cu mai mulți copii și situații precare personale, oferind o dramă situației și a făcut impresie în opinia publică. Mișcarea feministă a elaborat o manifestație cu 5000 de semnături, printre care se aflau personalități ale vieții politice, sociale și culturale care au spus că au avortat sau au ajutat la avort, o mobilizare care a dus la suspendarea procesului. Succesul acestui eveniment a reunit și a dat putere mișcării feministe spaniole care a avut alte conferințe în 1979 în Granada, unde a reunit 3000 de femei. Feminismul încă avea o mare putere de apel, dar unitatea de mișcare era departe de a se produce, și mai ales, de atunci, diferitele grupuri feministe au decis să organizeze propriile seminare și platforme de discuții.

La începutul anilor '80 multe grupuri feministe au dispărut, coordonatorii au intrat în criză și nu s-au mai organizat conferințe masive cum ar fi tranziția. Cu toate acestea, nu au căzut programele instituțiilor și au continuat activitățile de studiu și dezvoltarea politicilor, o muncă instituțională care a fost fructul dezvoltării mișcării feministe în partidele de stânga cu reprezentare parlamentară.

Se observă că în punerea în aplicare a politicilor de gen și în construcția mașinilor instituționale din Spania se subliniază rolul jucat de organizațiile supranaționale, prima fiind ONU. Astfel, în perioada guvernării UCD în tranziție, participarea în deceniul Femeilor din Națiunile Unite (1975-1985) a fost un cadru bun pentru a se începe lucrul la egalitate. Inițial, multe feministe nu au sprijinit Filiala Femeii creată de guvern, dar au decis să participe atunci când Subdirecția a deschis un apel pentru a discuta despre ceea ce ar trebui să fie acțiunile lor. Acesta este modul în care s-a decis susținerea deceniului Femeii conduse de Națiunile Unite, asumarea propunerilor și participarea activă la Conferința de la Copenhaga din 1980. Pregătirea raportului spaniol a permis analizarea realității femeii în spaniolă și s-au propus măsuri și politici de acțiune.

Cu toate acestea, cea mai importantă contribuție a acestei perioade a fost adoptarea Constituției din 78. Pentru redactarea acesteia, participanții au ajuns la acorduri care să depășească diferențele. Un exemplu în acest sens a fost Pacturile de la Moncloa despre politicile de închiriere și Acordul Național de Muncă, care garanta participarea instituțională a sindicatelor democratice. Pe temă socială s-a aprobat Statutul Lucrătorilor și s-au creat institute independente în sănătate, politică și muncă. În domeniul familiei, au fost eliminate legile conservatoare din dictatură și s-a aprobat o lege a divorțului, drepturi egale ale soților în timpul căsătoriei și drepturi egale între copiii născuți în timpul și în afara căsătoriei. Politicile despre femei au urmărit principiul de egalitate între sexe în timp ce se iniția dezbaterea despre măsurile propuse de Organizația Națiunilor Unite pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeii. 
Constituția a pus sfârșit regimului lui Franco și în acest domeniu, abordând egalitatea între femei și bărbați în articolul 14. Alte articole au fost de folos de asemenea, ca bază pentru politicile de egalitate de șanse, fiind de acord că autoritățile publice ar trebui să promoveze condițiile pentru ca libertatea și egalitatea persoanelor să fie o realitate, prin eliminarea obstacolelor care împiedică participarea lor deplină în viața publică, economică, culturală și socială. Constituția a aprobat, de asemenea, ca Declarația Universală a Drepturilor Omului să stea la baza normelor relative privind drepturile fundamentale și libertățile. Constituția a fost un nou cadru de la care se trata discriminarea femeilor moștenită din regimul lui Franco, și una dintre măsurile cele mai vizibile din acest mediu nou a fost ridicarea interdicției privind contracepția.

Unele articole din Constituția din 1978 privind principiul egalității de tratament a femeilor:

- Articolul 9.2: Este de competența puterilor publice să promoveze condițiile de libertate și egalitate a indivizilor și a grupurilor în care se integrează să fie reale și eficiente; eliminarea obstacolelor care împiedică îndeplinirea și facilitează participarea tuturor cetățenilor la viața publică, economică, culturală și socială.

- Articolul 10.1: Demnitatea persoanei, drepturile inviolabile care sunt inerente, libera dezvoltare a personalității, respect pentru lege și drepturile celorlalți sunt fundația de ordine politică și pace socială.

- Articolul 10.2: Normele privind drepturile și libertățile fundamentale pe care constituția le recunoaște, sunt interpretate în conformitate cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și tratatele și acordurile internaționale cu privire la aceste aspecte ratificate de Spania.

- Articolul 14: Spaniolii sunt egali în fața legii, fără a putea să prevaleze discriminarea din motive de naștere, rasă, sex, religie, opinie sau orice altă condiție sau circumstanță personală sau socială.

Articolul 23.1: Cetățenii au dreptul de a participa la problemele publice, direct sau prin intermediul reprezentanților, aleși în mod liber sau la alegerile periodice prin vot universal.
Politici pentru familie și femeie:

- Principiul egalității de drepturi pentru femei și bărbați.
- Dezbatere pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeii din Națiunile Unite (1979).
- Legea divorțului (1981).
- Drepturi egale pentru copiii născuți în timpul și în afara căsătoriei (1981).
- Drepturi egale ale soților în timpul căsătoriei (1981)

Politicile de egalitate de şanse și partidele politice

Partidul Comunist din Spania (PCE) a avut întotdeauna o relație cu MDM, deși partidul în sine nu a susținut sprijinul în mod explicit, nici nu a avut un mare interes cu problemele femeilor, dar, în ciuda acestei lipse de interes, PCE a sprijinit în secret MDM, și între 1977 și 1978, comisioanele femeii au organizat discuții la care se estimează că au participat 50% din membrii partidului. În orice caz, și chiar dacă nu se introduceau temele feminismului în viața organizațiilor de bază, discuțiile au rupt anti-feminismul care caracteriza mulți activiști, atât bărbați cât și femei, și au atins o anumită legitimitate pentru feminism, bazată pe anularea prejudiciilor și stereotipurilor existente.

În PCE, autonomia Comisiei pentru Eliberarea Femeii a avut mai mare libertate, dar la al nouălea Congres al PCE, criza generală a partidului a afectat Comisia de Eliberare a Femeii și feministele au fost legate de sectoarele de reformă, deoarece creanțele lor erau legate de cererile de schimbare în structura partidului și democratizarea internă. Toate acestea au provocat un conflict care a făcut multe feministe să părăsească PCE. În ciuda acestui lucru, Comisia care a ieșit din Congres a fost foarte activă și a făcut multe propuneri de legi (de exemplu, legea avortului), în plus față de desfășurarea unei activități importante cu grupurile de femei din corporațiile municipale.

Se poate spune că, dacă feministele din PCE au reușit să sensibilizeze partidul pe această temă, și ca cererile să fie asumate, obstacolul cel mai mare a apărut atunci când s-a mutat viziunea feministă pentru a face față problemelor globale și feminismul a devenit o abordare care trata o formă de a face politică. Această cerere a pus din nou feministele în contradicție cu modul de funcționare al partidului și dezbaterea despre transformarea PCE a terminat împingând diverse sectoare să îl abandoneze.

Un alt partid mare de stânga din această epocă este Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE). În acest partid feministele militante au propus crearea unei comisii în 1976 numită Femeia și Socialismul, dar partidul nu era foarte receptiv cu feminismul, și prejudecățile și stereotipurile au apărut ca un obstacol în calea formării și informării privind egalitatea între sexe. Exista o respingere ostentativă privind tema feminismului printre valul de militanți pe care l-a primit PSOE după primele alegeri. Printre membrii vechi exista o receptivitate mai mare, și deși reticenți, erau mai sensibili la argumentele care arătau discriminarea femeilor în propriul partid. În rîndul femeilor din partid exista o anumită teamă de a fi identificate cu comisia deoarece se temeau că vo fi respinde de partid. Nu aveau sprijin nici din partea liderilor de partid. Astfel, în 1979, la alegerile legislative, chiar dacă Femeia și Socialismul au propus mai multe femei pe listele electorale, prezența feminină a fost foarte scăzută și acest lucru a făcut ca Carlota Bustelo deputat și feministă recunoscută, a hotărât să părăsească lista din Madrid, unde avea un loc sigur. Cu toate acestea, rezultate obținute la alegerile municipale au fost mai bune și victoria socialistă a permis realizarea unei lucrări la Centrele de Femei în domeniul primăriilor.

Femeia și Socialismul a dezbătut de asemenea, problema luptei pentru putere în cadrul partidului. Pentru unele femei socialiste ar trebui să se elaboreze o strategie pentru atingerea puterii în sânul PSOE și pentru altele ar trebui să fugă de acest comportament masculin. Cu toate acestea, în măsura în care PSOE a crescut, creștea și concurența internă și fără o strategie coerentă, Femeia și Socialismul a fost marginalizat din centrele de decizie ale partidului, dar nu din acest motiv feministele socialiste s-au disociat de partid. În măsura în care conflictele între feministele care solicitau o militanță unică feministă și cele care sprijineau dubla militanță era radicalizată, feministele socialiste au optat pentru a ieși din acest cadru deoarece se temeau că mișcarea feministă se disocia de realitatea majorității femeilor spaniole. 
În 1982, victoria PSOE a schimbat peisajul, și deși în programul electoral nu era inclusă nici o propunere concretă referitoare la lupta împotriva discriminării femeii, odată ce a ajuns la guvern, PSOE a hotarât să o includă ca o zonă de lucru importantă și Carlota Bustero în ciuda faptului că a decis să renunțe la a apărea pe listele electorale, a fost cea care s-a ocupat de propunerea instituțională creată de Institutul Femeii. O măsură politică puternică care a instituționalizat politicile de egalitate. Institutul Femeii a devenit o referință pentru a ști care este realitatea femeilor și care sunt cererile lor. Pentru mass-media Institutul a fost sursa celor mai importante informații, pentru unele curente de feminism, Institutul a uzurpat locul mișcării feministe, și pentru alte curente, acesta a ajutat feminismul să se extindă în sectoare mai largi de femei. Următorul pas a fost crearea de Institute pentru Femei în Comunitățile Autonome.

Accesul la putere al Partidului Popular (PP) nu a adus mari schimbări în ceea ce privește aceste politici, care au devenit o politică de stat. Deși este adevărat că feministele și mișcarea feministă s-au legat în mod tradițional de partidele de stânga, ale căror politici apar din Institutul Femeii și politicile de egalitate, alternanța guvernului nu are o redefinire radicală a cadrului instituțional. Partidul Popular, un partid apărut în perioada franchismului și devenit un partid democratic, nu a schimbat politica privind femeile și a asumat faptul că discriminarea femeilor nu ar trebui să existe și a trebuit să contribuie la eliminarea ei. În final, deși acest lucru nu înseamnă negarea existenței problemelor și situațiilor nerezolvate, menținerea cadrului instituțional de către guvernul central de dreapta confirmă faptul că politicile de gen fac parte din politicile statului. Fiecare partid din guvern ar putea da propria lor orientare ideologică, fără a afecta recunoașterea necesității unei acțiuni publice în favoarea egalității de gen.

INSTITUTUL FEMEII

În decembrie 1978, promulgarea Constituției Spaniole a însemnat recunoașterea egalității în fața legii pentru bărbați și femei ca unul dintre principiile care au inspirat sistemul juridic spaniol. Dar pentru a face posibil accesul femeilor la egalitate nu sunt suficiente modificările legislative, ci este necesară întoarcerea și depășirea obstacolelor pentru ca acestea să participe la cultură, munca și viața politică, economică și socială. Astfel, prin Legea 16/1983, din 24 octombrie, s-a creat Institutul Femeii ca un organism autonom care a fost restructurat în mai 1997. Din anul în care s-a creat, 1983, Institutul Femeii își asumă ca obiective punerea în aplicare și dezvoltarea politicilor de promovare a condițiilor care permit în mod eficient egalitatea de gen și participarea femeilor în viața publică, culturală, economică și socială. Pentru asta au fost impuse două linii de bază de acțiune: pe de o parte, crearea programelor și serviciilor de informare, instruire și îngrijire pentru femei; și pe de altă parte, o serie de acțiuni pentru promovarea și coordonarea politicilor specifice destinate femeilor de la Administrație. Institutul a depins de Ministerul Culturii până în 1988 când a devenit parte din Ministerul Muncii și Afaceri Sociale.

În prezent, Institutul pentru Femei este un organism autonom atașat Ministerului Muncii și Afacerilor Sociale, prin intermediul Secretariatului General al Politicilor de Egalitate. Scopul și obiectivele acestuia continuă să se adreseze, pe de o parte, promovării și dezvoltării condițiilor care să permită egalitatea socială a ambelor sexe, și pe de altă parte, participarea femeilor în viața politică, culturală, economică și socială. Este organismul guvernului central care promovează politicile de egalitate între bărbați și femei. Elementul care face diferența în ceea ce privește perioadele anterioare se găsește în rolul principal, care, în societatea spaniolă și în propriul institut a luptat împotriva violenței domestice.

Crearea institutului prin intermediul unei legi i- a dat stabilitate deoarece pentru îndepărtarea sau modificarea acestuia este nevoie de aprobarea unei noi legi. În plus, această modalitate a încurajat crearea de Institute pentru Femei din Comunitățile Autonome, care au văzut treptat lumina începând din 1986. La începutul anilor 90 toate comunitățile aveau propriul institut, și prin urmare, și un cadru instituțional pentru a construi o politică de gen.

De punerea în mișcare a Institutului pentru Femei s-a ocupat Carlota Bustelo, director și militant socialist. Împreună cu ea, alte femei din mișcarea feministă au format nivelul de conducere. Ulterior, acest grup de feministe s-a încorporat în PSOE, și dezbaterea cu privire la acțiunile instituției s-a făcut în cadrul partidului. Având în vedere marea victorie electorală în diferite zone (centrală, regională și locală), PSOE a avut o rețea de femei în posturi instituționale.

La începutul anilor '80, faptul că erau foarte puține femei în Parlament (6%) sau în funcții din partid sau guvern, a provocat ca o parte din cererea de egalitate și propunerile de acțiune să fie transferate în cadrul PSOE, fapt care a făcut ca din 1983, partidul feminist actual să reușească să crească nivelele de decizie. De-a lungul deceniului, a existat o creștere a prezenței feminine, cu obținerea de posturi interne și posturi alese pe liste. Mobilizarea feministă a condus partidul socialist la promovarea măsurilor de acțiuni pozitive pentru a obține o mai mare reprezentare a femeilor, având în vedere cifrele scăzute care au existat în Spania și în reprezentarea socialistă. Toate acestea au făcuta ca, în 1986, 87% din participanți să fie de acord cu promovarea măsurilor pentru a aduce mai multe femei în posturi alese și 67% erau de acord cu stabilirea unei cote de femei.

Cota de reprezentare feminină a fost înființată în 1988 cu 25%. La Congresul 34 al PSOE , s-a aprobat democrația de paritate; adică, nici unul dintre sexe nu putea avea mai mult de 60% sau mai puțin de 40%. La Congresul 35, s-a stabilit consolidarea democrației paritare, astfel încât proporția de 60-40 să se aplice compoziției candidaturii electorale, atât în integritatea listei, cât și în setul de poziții despre care previziuni electorale. Grupul de femei a funcționat chiar dacă în multe cazuri au existat dificultăți și probleme derivate din rezistența masculină și lipsa de încredere a femeilor cu privire la propria capacitate de a ocupa funcții de reprezentare și se inhibau atunci când începea procesul de selecție al candidaților.

În cazul Partidului Popular (PP), procesul care a dus la creșterea reprezentării feminine a fost diferit. La înecputul tranziției democratice, Alianța Populară a avut un discurs conservator cu privire la femei, dar în 1989 partidul a decis să se regăsească pe diferite baze și să își schimbe numele în Partidul Popular. În timpul anilor 80 și o parte din anii 90, hegemonia PSOE a fost aproape completă și PP a avut dificultăți pentru consolidarea electorală și pentru a fi o alternativă a guvernului. Cu toate acestea, PP era partidul care avea cele mai multe femei militante (28% în 1984, comparativ cu 12% de la PSOE și PCE), în PP organizarea femeilor populare nu era feministă și competența de a fi pe liste era foarte puternică, în parte, de prezența scăzută la vot, și de posibilitățile limitate de a ajunge la putere. În acest context, femeile dezvoltau sarcini interne fundamentale, deși unele dintre ele au dobândit posturi de responsabilitate și au ajuns să fie incluse în listele electorale. Legitimitatea pe care o avea problema femeii în opinia publică și decizia de a dezvolta politici care să permită creșterea electorală, a convins PP de avantajele de a avea un număr mai mare de femei pe listele lectorale; astfel, în 1993 și 1995, s-a simțit o prezență mai mare feminină pe liste și au decis să îndrepte lista candidaților femei pentru primăriile din mari orașe și creșterea reprezentării în unele parlamente regionale. Victoria PP în marile orașe și protagonismul primarului ales a dat un impuls pentru cât de pozitivă este prezentarea femeilor și imaginea PP s-a îmbunătățit și poziția sa ca partid de centru. Dar femeile care intră în partid, în general, nu se identifică cu pozițiile feministe, lucru care s-a schimbat odată cu triumful electoral din 1996 care a permis o nouă perspectivă partidului despre problema egalității de șanse. 
Odată cu sosirea la guvernare, popularii au decis să păstreze Institutul Femeii și au implementat politica egalității de șanse. În 1999, pentru prima oară, PP a sărbătorit ziua femeii muncitoare cu un eveniment public. Cu toate acestea, s-a respins existența unui grup de femei în partid, din cauza aceasta PP și femeile din PP nu au fost de acord cu acțiunea pozitivă și stabilirea cotelor. Cu toate acestea, acționând fără lobby și fiind împotriva feminismului, unele dintre miliantele populare s-au numit feministe în anii 80 și au participat la organizațiile pentru femei. În 1996 partidul a început să dea instrucțiuni pentru includerea femeilor pe listele electorale, ceea ce a provocat dezbateri interne deoarece ca și partid din guvern, să ocupe posturi pe listele cu opțiune de responsabilitate și să crească numărul de femei nu a fost întotdeauna bine primit de către cadrele de partid locale. 
Astfel, cele două partide majore care au condus Spania timp de două decenii (PSOE și PP) au abordat problema inegalității între femei și bărbați, în partid și în propunerile lor pentru politicile guvernamentale. Strategiile de intervenție au fost prima oară pentru de schimbare structurală în realitatea spaniolă, pentru a abandona modelul patriarhal din timpul franchismului, și, ulterior, a fost vorba despre măsuri politice și legislative ale căror oboective principale au fost promovarea femeilor, drepturile de muncă, posibilitatea de a ajunge la tribunale în caz de conflicte și măsuri de promovare a ocupării forței de muncă a femeilor și de protecție împotriva șomajului.

Alte măsuri au fost luate cu privire la familie și în domeniul sexualității:

- concediul de maternitate : în 1989 extinderea concediului de maternitate/paternitate la 16 săptămâni,
- concediul pentru îngrijirea copiilor: dreptul la acest permis este aprobat pentru părinți în 1989, și în 1999 se aprobă măsurile pentru reconcilierea vieții profesionale cu cea familiale3;
- dreptul la avort: în 1985, nu a mai fost incriminat avortul în trei circumstanțe concrete-pericol pentru sănătatea sau viața mamei, malformații ale fetului, sarcină care rezultă din viol,-
- hărțuire sexuală: în 1995, s-a aprobat legislația care incriminează figura agresorului sexual în delicte împotriva libertății sexuale,
- violența domestică: în 1999 s-a aprobat Planul de Acțiune împotriva violenței domestice (I în 1998 și al II în 2001) și s-a modificat codul penal din 1995, în ce privește protecția victimelor abuzurilor și Legea de Procedură Penală (1999),
- impozitul pe venit (IRPF): o reformă fiscală a fost adoptată în 1989, pentru a permite soților să depună separat declarația de venit,
- Numele de familie al copiilor: în 1999 s-a aprobat libertatea de a alege ordinea numelui de familie pentru copii.

S-au extins anumite drepturi sociale pentru femei cum ar fi protecția socială, șomajul, pensiile. În implementarea politicilor de egalitate în Spania trebuie evidențiat de asemenea, sprijinul Comisiei și Parlamentului European, odată ce Spania a intrat în Comunitatea Europeană, și au devenit o referință indispensabilă. În acest sens, trebuie să subliniem planurile de egalitate de șanse elaborate de Institutele pentru Femei și aprobate de Consiliul Miniștrilor sau echivalentele lor în comunitățile autonome. 
Institutul pentru femei avea de asemenea ca obiectiv să fie intermediar pentru ca toate organele guvernului să dezvolte politici împotriva discriminării. Modelul primului plan de acțiuni a fost luat din programele de acțiune comunitară din comisia de la Comunitatea Economică Europeană din 1981, o comisie de consultanță pentru propunerea acțiunilor de egalitate de șanse între femei și bărbațiși favorizarea comunicării între statele membre și instanțele care lucrează în acest domeniu. Ulterior, pentru a face acest lucru, Comisia a adoptat, în 1983, primul program de acțiune (1983/85), pentru femeile din țările membre, ca o modalitate de a stimula obiectivele în acest domeniu și în același mod în care sprijinul european a folosit pentru a stimula institutul pentru femei și acțiunile acestuia, modelul programului eruopean a fost esențial pentru organizarea activității administrației spaniole. Experiența europeană a fost colectată de institutul pentru femei, astfel încît munca și programarea să urmeze modelul comisiei, în special într-un plan de egalitate de șanse.

Planuri pentru egalitatea de șanse

Mai multe Planuri pentru egalitatea de șanse au fost concepute şi puse în aplicare în Spania: 1988/1990, 1993/1995, 1997/2000 şi 2003/2006. În acestea erau stabilite domenii de activitate, obiective și acțiuni și erau indicate organismele guvernului care trebuiau să le execute, un model care a fost urmat în Institutul pentru Femei sau direcțiile generale din comunitățile autonome. De-a lungul deceniului din anii 80 și 90 au început să promoveze politicile de egalitate și acțiunile pozitive pentru femei. Una dintre trăsăturile cele mai importate din implementarea acestor planuri a fost noutatea pe care o presupunea, deoarece era prima dată când se rupea tradiția din administrația din timpul domniei lui Franco și, de asemenea, că obiectivele propuse au fost la nivel mondial, deoarece discriminarea femeilor exista, ceea ce se căuta a se combate și elimina necesita promovarea acțiunilor în toate domeniile de acțiune publică. Pe de altă parte, a fost de asemenea o noutate faptul că dacă se schimba situația femeilor era nevoie de un angajament cu toți agenții sociali și o schimbare de comportament și organizare socio-economică care menține și/sau generează discriminarea.

Planurile au fost foarte utile de la început pentru a explica în ce constau politicile de egalitate și discriminare pozitivă în acest sens. De asemenea, planurile au permis ca discriminarea femeilor să fie tratată ca o problemă globală și nu sectorială, adică afectează jumătate din populație, femeile, care nu sunt un sector, și nici nu este ceea ce afectează cealaltă jumătate, bărbații. Pentru acest lucru, dimensiunea de gen se integrează ca o activitate pentru toate politicile publice care sunt implementate. Această metodologie are ca scop crearea unei opinii publice favorabile propunerilor de egalitate și angajament în ceea ce privește schimbările cerute și obținerea rezultatelor pozitive în cadrul unui proces care, deși este lent și puțin evaluat, ar trebui să conducă la nediscriminare.

Planurile pentru deceniile anilor 80 și 90 au fost similare și au subliniat strategia de schimbare a aspectelor culturale într-un sens larg; adică de informații, sensibilizare, cunoaștere și formare despre diferențele de gen. Singura cale de activitate structurală a fost cea legislativă, și fiind foarte importantă (a schimbat mediul legal din vremea lui Franco și a stabilit egalitatea de șanse între bărbați și femei), nu a garantat schimbările sociale și, prin urmare, realitatea femeilor. Cu toate acestea, schimbările legale, nu generează în mod automat schimbări în societate, de aceea măsurile pozitive au fost foarte importante, cum ar fi programele de formare profesională pentru a permite femeilor accesul pe piața muncii.

Planurile de egalitate au combinat de la început strategia legislativă și activitatea pozitivă. În timp ce egalitatea de șanse corectează unele inegalități, adică femeile să fie casnice, apar altele care au limita că nu ajung la sfera privată și abordând discriminarea în mediul public, este greu să schimbe echilibrul între public și privat. Acest motiv a condus de la jumătatea anilor 80 politicile europene să folosească toate mijloacele pentru a obține ambele obiective, de accea au concentrat strategia de activitate în politici de acțiune pozitivă și de conciliere între viața profesională și cea de familie.

Cu toate acestea, în Spania era insuficientă orice măsură de conciliere între viața familială și profesională până în 1999, an în care s-a aprobat o lege pentru promovarea concilierii vieții profesionale cu cea de familie a persoanelor care lucrează. Această lege poate fi considerată un progres, deși măsurile adoptate au fost limitate în comparație cu alte țări europene avansate. Planurile de egalitate de șanse aveau strategia de încorporare a femeilor în mediul profesional și majoritatea măsurilor din planuri vizau eliminarea discriminării profesionale, definită ca încorporarea pe piața muncii (78,9%). O parte din corectarea absenței femeii în mediul profesional, concilierea vieții profesionale cu cea familiale se dezvolta prin măsuri specifice foarte scăzute: dezvoltarea serviciilor sociale finanțate pentru a fi adecvate nevoileor familiei și femeilor (9,4%), măsuri de organizare a timpului de lucru în mod flexibil ((7,2%), adaptarea la modelele fiscale și adaptarea de la asigurarea socială la diverse modele de lucru (2,8%), reorganizarea timpului școlar (1,8%). 
Planul IV pentru Egalitatea de Șanse (2003-2006) dezvoltă măsuri specifice care vizează combaterea discriminării existente încă, și creșterea prezenței feminine în acele medii ale vieții sociale în care încă este insuficientă. Pentru asta au fost luate în calcul cu orientările stabilite de strategia din cadrul comunitar despre egalitatea între bărbați și femei; angajamentele platformei pentru acțiunea IV din Conferința Mondială a Femeilor; recomandările emise de diverse organisme internaționale; concluziile de evaluare din planul III pentru egalitatea de șanse; contribuțiile și sugestiile din diferite departamente ministeriale și agenții sociali și ONG-uri. Acest plan nou a fost inspirat de două principii fundamentale care sunt mainstreaming-ul, care constă în a promova apărarea și garanția principiului egalității dintre bărbați și femei în toate activitățile și în politică, la toate nivelurile, prin evaluarea posibilelor efecte și cooperarea între agenții implicați: administrațiile publice, agenții sociali, ONG. În mod similar, se introduce conceptul de echilibru între viața familială și profesională, unde planul își propune să realizeze un echilibru mai mare între bărbați și femei atunci când vor să echilibreze activitățile dezvoltate în două medii și include măsuri pentru a facilita acest sprijin.

PLANUL IV PENTRU EGALITATEA DE ȘANSE (2003-2006)

Măsurile specifice incluse în plan sunt articulate în 8 domenii prioritare:

1. Introducerea perspectivei de gen în politicile publice. În acest domeniu sunt propuse acțiuni pentru intensificarea cooperării cu administrațiile publice și instituțiile private, în scopul de a introduce principiul "mainstreaming", în toate politicile, planurile și strategiile proiectate.

2. Egalitatea între femei și bărbați în viața economică. Se intenționează să se lucreze la perspectiva de gen în politicile de muncă. Cu acțiunile incluse în acest domeniu, scopul este de a încuraja participarea femeilor pe piața muncii, promovarea acestora în afaceri și eliminarea barierelor care îngreunează aceleași condiții profesionale pentru femei și bărbați.

3. Participarea la luarea deciziilor. Aceasta urmărește să promoveze prezența femeilor în luarea deciziilor în politică, economie și societate, precum și promovarea progresului în carieră pentru femeile din administrația publică.

4. Promovarea calității vieții femeilor. Se includ obiectivele referitoare la sănătate, în conceptul integral, educație și cultură, lucrând pe deficiențele populației feminine și contribuind la egalitatea în aceste domenii, cu accent special pe prevenirea și eradicarea sărăciei și a excluziunii sociale a femeilor.

5. Promovarea egalității în viața civilă. Aceasta afectează domeniul legislativ și judiciar, în ceea ce privește egalitatea, și include politicile relative privind lupta pentru combaterea violenței împotriva femeilor, și promovarea implicării ONG-urilor pentru a dezvolta programe pentru egalitatea de gen.

6. Transmiterea valorilor și atitudinilor de egalitate, în convingerea că, pentru o schimbare de durată, este nevoie să se concentreze pe acele instrumente pe care le servește sistemul patriarhal în mod tradițional și continuă să exercite o influență asupra structurilor sociale. Este vorba în acest caz de a se insista asupra dezvoltării valorilor și practicilor care promovează egalitatea, precum și eliminarea stereotipurilor în mass-media și publicitate.

7. Reconcilierea vieții profesionale cu cea de familie, unde se dorește atingerea unui echilibru mai bun între bărbați și femei atunci când există compatibilitate între activitățile dezvoltate în cele două domenii. Pentru acest lucru, se includ măsurile legale care facilitează această compatibilitate.

8. Cooperarea. Sunt colectate obiectivele de promovare a cooperării cu administrațiile publice și instituțiile publice private, precum și consolidarea participării spaniole la organismele internaționale impulsarea cooperării pentru dezvoltare cu ONG-uri și alte institutții, cum ar fi Agenția Spaniolă de Cooperare Internațională.

În condiţiile în care partenerul transnaţional din cadrul proiectului este Centro Infer S.L., din Spania (Murcia), vă prezentăm astăzi modul în care a evoluat femeia la sud de Pirinei, ca statut social, în perioada contemporană:

De la sfârșitul anilor '60, grupuri importante de femei au organizat mișcări feministe și de opoziție față de regim în Spania. Aceste grupuri au fost vizibile în tranziție și cererile lor au fost încorporate în agenda politică. Mișcarea Democratică a Femeilor (MDM), creată în 1965, a fost una dintre cele mai importante pentru majoritatea femeilor independente pe care le-a acumulat, era legat de Partidul Comunist din Spania. Începând de la MDM și alte mici grupuri feministe, s-a consolidat Mișcarea Feministă spaniolă a anilor '70.

Scopul MDM a fost de a stimula organizarea femeilor spaniole pentru a se interesa de problemele generale ale țării, în special de cererea democrației, în timp ce erau tratate probleme specifice femeilor. Axele de lucru se centrau pe condițiile de viață a femeilor casnice din cartierele populare, afectate de problemele lipsei echipamentelor din cartiere, discriminarea femeilor în educație, accesul acestora la muncă, eliminarea normelor de protecție care au împiedicat accesul femeilor la piața muncii și reforma Codului Civil în materii care sancționează inferioritatea legală a femeilor.

În primii ani, multe dintre membre au decis să se alăture Asociației Femeilor Casnice, o asociație legală care depindea de Secțiunea Feminină din Falanga. Când au fost expulzate, au continuat mișcarea în secret și multe au fost arestate în 1978 împreună cu mulți lideri politici și sindicaliști din opoziție. În 1974, MDM și alte grupuri de femei au organizat o serie de evenimente pentru a marca Anul Internațional al Femeii. Pentru asta, au avut sprijinul UNESCO care le-a oferit acoperire legală.

Perioada de tranziție a fost dezvoltată in mai multe etape. Prima a fost de la moartea lui Franco în 1975, până la organizarea primelor alegeri libere în iunie 1977. În această perioadă, instituțiile din perioada franchismului s-au auto-dizolvat, partidele politice au fost legalizate și s-au convocat alegeri. A doua etapă s-a extins din iunie 1977 până la aprobarea Constituției în 1978. În această perioadă forțele politice au fost de acord cu elaborarea unei Constituții care să fie ca un cadru pentru stabilirea unui nou sistem democratic de guvernare al Statului. A treia etapă a fost pusă în aplicare, odată ce s-a aprobat Constituția, cu cererea noilor alegeri de la care s-a inițiat procesul de construcție a instituțiilor publice și adoptarea unei legislații în materie de sex, care să se adapteze la noua organizație constituțională. În această perioadă s-a produs tentativa de lovitură de Stat din februarie 1981, în care sectoare cum ar fi Forțele Armate au ocupat Congresul Deputaților la ceremonia de numire al unui nou Președinte al Guvernului. Mobilizarea cetățenilor și participarea Regelui au făcut să eșueze obiectivul loviturii de stat, acela de a încheia procesul de democratizare. În anul următor, Partidul Socialist al Muncitorilor Spanioli (PSOE) a câștigat alegerile cu o majoritate absolută, ce a permis alternarea guvernului care a încheiat tranziția politică spaniolă.

Perioada de tranziție a fost un cadru politic de sprijin pentru mișcarea feministă spaniolă pentru că interesul pe care tema femeilor îl dezvoltă face ca partidele politice să creeze organizații de femei. Între 1975 și 1976, cu organizarea Primei Conferințe de Eliberare a Femeilor și Conferința Catalană a Femeii consolidează mișcarea feministă care sărbătorește primele zile semi-clandestin cu asistența a 500 de femei. A doua conferință a strând aproximativ 4.000 de femei și au dus la o dezbatere intensă despre feminism, politică, educație, muncă, sexualitate ... Impactul asupra opiniei publice a fost important atât pentru asistența masivă a publicului, cât și pentru subiectele abordate, și deși multe medii de comunicare au recționat cu ostilitate, partidele politice au acceptat, într- o mai mare sau mai mică măsură, existența feministelor în sânul lor. Mișcarea feministă spaniolă a fost asemănătoare cu cea europeană, și tendințele prezentate erau pe de o parte feminismul radical, care respingea orice militanță care nu era feministă, și pe de altă parte, militantismul dublu care accepta militantismul dublu în mișcarea feministă și într-un partid politic. Pentru mișcarea radicală, participarea instituțiilor nu era viabilă, deoarece toate aveau trăsături patriarhale, în timp ce mișcarea non-radicală credea că trebuia să acționeze asupra instituțiilor pentru a le reforma.

Dezbaterea ideologică a feminismului a avut două momente distincte, în primul, feminismul a dezvoltat corpul ideologic și politic și a câștigat legitimitate. Astfel, nici un partid de stânga nu a mai afirmat public faptul că feminismul era un fenomen burghez care trebuia respins, așa cum a făcut înainte. Deși sprijinul pe care îl primea mișcarea feministă din partea partidelor politice era, în multe cazuri insuficient, propunerile feministe au făcut loc programelor de acțiune care au fost preluate de partide atunci când au ajuns la Congres și Administrare, atât central cât și local. 
În anii următori, mișcarea acrescut și au apărut grupuri în toate regiunile, s-au deschis baruri, librării, edituri și grupuri de studiu feministe, s-au promovat discuțiile în sindicate, asociații de vecini, universități, centre culturale și alte organizații civice. Deosebit de important a fost impactul pe care l-a avut asupra mediilor de comunicare care acopereau activitățile feministe și în ale căror pagini au fost prezentate de multe ori propunerile.

S-a creat în final Coordonatorul Feminist statal care pe baza analizei inegalității femeilor a solicitat guvernului să promoveze politicile în favoarea egalității. În acest stadiu s-au creat centre de planificare familială în Madrid și Barcelona de unde se ofereau informații cu privire la contracepție și se adresa femeilor care vroiau să facă avorturi pentru a putea călători în țări în care avortul era legal, în principal în Londra.

În condiţiile în care partenerul transnaţional din cadrul proiectului este Centro Infer S.L., din Spania (Murcia), vă prezentăm astăzi modul în care a evoluat femeia la sud de Pirinei, ca statut social, în perioada contemporană:

În Spania, politicile împotriva discriminării femeilor apar în a doua jumătate a anilor '70, în timpul tranziției de la dictatură la democrație. Perioada domniei lui Franco a făcut să fie îndurat un model patriarhal pe care alte țări occidentale nu îl mai foloseau. Franco a murit în 1975 după 40 de ani de putere dictatorială și ideologie a subordonării totale a femeii. Femeile, în afara faptului că nu aveau drepturi politice sau economice, erau supuse unor norme patriarhale stricte.

Pentru a pune în aplicare aceste norme, regimul lui Franco a a adoptat legile și măsurile politice, educația și socializarea. Au fost, de asemenea, eliminate toate legile de egalitate care veneau din Republică, și de-abia în a doua perioadă a acestei domnii, atunci când dezvoltarea a fost lansată, s-au făcut unele modificări, în special în ceea ce privește încorporarea femeilor pe piața muncii. Controlul ideologic a fost responsabil de Secțiunea Feminină din Falanga, care avea ca obiectiv principal controlarea populației feminine.

Forul Muncii din 1938 a întors acasă femeia muncitoare care se căsătorește prin dotare, compensarea economică, care, împreună cu alocația familală, bonusurile pentru copii, care erau plătite bărbaților, au depășit schimbarea, care era foarte bazată pe religia catolică. Legile republicane privind divorțul, avortul și orice tip de contracepție au devenit pasibile de sancțiuni juridice și morale foarte aspre. Odată ce femeia părăsea casa părintească, erau forțate să ceară permisiunea soțului de a avea un loc de muncă plătit, până când s-a obținut ca un procent de 8% să lucreze. Regimul lui Franco a menținut aceste măsuri până când turismul a izbucnit în economia spaniolă și au făcut necesare munca și colaborarea femeilor, atunci au devenit mai flexibile unele aspecte și interzicerea legală pentru femeile căsătorite de a munci, a fost desființată.

În domeniul politicilor sociale, progresul franchismului spre un incipient Stat al Bunăstării la sfarsitul anilor '60, au avut ca și receptori bărbații, considerați capul familiei, feneile aveau doar drepturi derivate.

Măsuri de politică pentru familie și femei:

1. este abrogată legea divorțului (1938)
2. sunt sancționate avortul și contracepția (1941)
3. Se creează un Plus Familial (plătit bărbatului) care este stabilit ca un supliment de salariu (1942)
4. sunt stabilite bonusurile pentru copii (plătite bărbatului) pentru a favoriza creșterea natalității (1943)
5. sunt instaurate referințe legale pentru crimele pasionale, adulter și concubinaj (1944)
6. femeile căsătorite trebuie să ceară soților permisiunea de a lucra (1946)

În domeniul educației, s-a interzis educația mixtă în școlile primare și s-a revenit la educația separată pe sexe, în timp ce au fost incluse în programele fetelor discipline obligatorii despre casă și treburile casei. Această situație a continuat până în anii 70, deși procesul de extindere a educației pentru toată populația a fost de asemenea, benefică și pentru femei. Astfel, flexibilitatea organizației patriarhale din dictatură a făcut ca femeile să fie admise în munca judiciară și să judece în fața Tribunalelor de Muncă fără a avea nevoie de permisiunea soțului.

Măsuri de politică educativă:

1. eliminarea sistemului de învățământ mixt (1936)
2. se instituționalizează pentru fetele spaniole materia obligatorie despre știința domestică și predarea acesteia este înmânată Secțiunii Femeii (1939)
3. devine obligatoriu Serviciul Social pentru femei (1940)
4. devine obligatoriu examenul Casei pentru femeile care vor o diplomă (1944)

Doctrina franchismului a insuflat inferioritatea femeii comparativ cu bărbatul, care avea dreptul să exercite aproape o putere totală asupra ei. Această lucrare configurează identitatea femeilor și orice pretenție la egalitate era condamnată în mod deschis. Rolul femeii era stereotipul mamei și gospodinei, iar cel al bărbatului de a fi furnizorul material al familiei. Această îndoctrinare nu s-a schimbat substanțial în perioada de deschidere a franchismului, fără îndoială, religia era o sursă de legitimitate a acestui stereotip de feminitate, dar regimul prin intermediul Secțiunii Femeilor susțineau în primii 40 că inteligența este a bărbaților și că o femeie nu a realizat niciodată o invenție mecanică, nu a avut nici geniul creării muzicale... Biserica susţinea în 1938, că virtuțile sociale ale femeii sunt modestia, altruismul și generozitatea; în 1959, Comisia Episcopală condamnat ca un păcat grav orice deviere de la scopul principal al căsătoriei, care este fertilitatea și bineînțeles, contracepția de orice fel. Discursul era încă intact în 1972, biserica avertiza prin intermediul canoanelor sale să se evite cu orice preț ca femeia să vrea să fie egală cu bărbatul și să înlocuiască delicatețea esențială a psihologiei cu procese intelectuale.

Exemple de fraze de îndoctinare din perioada lui Franco cu privire la condiția femeii:

"femeile nu descoperă niciodată nimic; le lipsesc talentul creativ, rezervat de Dumnezeu inteligenței bărbaților; noi nu putem face nimic mai mult decât să interpretăm ceea ce ne-au dat bărbații” (1942);

"femeia se supune fără durere sau amărăciune puterii masculine, chiar dacă recunosc lipsa conducerii în persoana care o exercită" (1947).

În timpul dictaturii, femeia este considerată sentimentală, proastă, generoasă și de ajutor, virtuți necesare pentru a-și asuma ce trebuie și poate să facă în viață: să fie soție, mamă și gospodină. Orice altă aspirație diferită este împotriva naturii și este păcat. De fapt, franchismul dezlănțuie teoria conform căreia femeile simt repulsie pentru abstract și înclinație pentru îngrijirea copilului, decorare și artă. Pe de altă parte, docilitatea atribuită femeii configurează un sistem de putere masculin în planul social și amoros, și combaterea feminismului demn de cele mai grave orori. Această îndoctrinare a însoțit cei 40 de ani de dictatură pănâ în anii 70. Cu toate acestea, începând cu anii 60, schimbările sociale și economice din a doua perioadă a regimului, combinate cu impactul turismului, a revoluționat ideile și obiceiurile și în 1975 când Franco a murit, Spania era foarte diferită de texte pe care regimul le-a produs pentru a convinge de inferioritatea femeii și de dorința de a nu fi în această viață nimic decât mamă și soție. Exista în acea perioadă o generație tânără cu idei progresive care aspirau la schimbări sociale majore și care a ajutat ca regimul Franco să nu poată supraviețui dictatorului și tranziția spre democrație să înceapă.

Dat fiind că partenerul transaţional din cadrul proiectului "O şansp pentru toţi şi toate" este Centro Infer S.L. din Murcia (Spania), vă 

propunem să analizăm împreună modul în care este privită femeia în societatea spaniolă:

Unul dintre punctele evidențiate din schimbarea societății spaniole din ultimii 30 de ani este rolul pe care femeile spaniole îl joacă în societate. Un nou rol de protagonism și integrare în terenul politic, social și economic la începutul secolului XXI și care este vizibil în adunarea națională a femeilor. Deși este adevărat că încă mai au comportamente caracteristice epocilor trecute, mai ales la femeile mai în vârstă și care corespund epocii francismului ca adult sau au primit educație în acea perioadă. Totuși, acest comportament nu se poate generaliza deoarece multe grupuri și colective de femei din aceste generații au avansat spre poziții mai actuale în ceea ce privește egalitatea între sexe. Cu toate acestea, cea mai mare schimbare provine din comportamentul activ al femeilor mai tinere și are un impact enorm asupra societății spaniole.

În prezent, există mai multe femei decât bărbați înscriși la studii superioare, care pentru prima oară în Spania, s-a egalat rata activității femeilor mai tinere cu cea a bărbaților de aceeași vârstă, și femeile încep, deși cu dificultate, să ocupe posturi importante. Participarea femeilor în cele mai variate domenii sociale, economice sau culturale, a crescut și a atins cote dacă nu egale, cel puțin reprezentative cu un progres semnificativ. Sunt semne clare că societatea spaniolă a reușit să salveze ceea ce este numită discriminarea de gen.

Constituția Spaniolă din 1978 a stabilit principiul egalității și nediscriminării și a cerut autorităților să promoveze condițiile de libertate și egalitate să fie reale și eficiente, precum ca și obstacolele care le perturbă și le împiedică să nu mai existe. Aceste obiective se reflectă în punerea în aplicare a politicilor, programelor și acțiunilor care s-au intensificat în ultimii ani, pentru a oferi o participare egală a femeilor în societate și garantează nu doar egalitatea formală, ci și cea reală de fapt.

Fără îndoială, toate acestea au contribuit la obținerea unor rezultate excelente. Cu toate acestea, drumul spre integrarea deplină a femeilor nu satisface momentan egalitatea deplină cu bărbații, și, de exemplu, rata șomajului feminin este mai mare decât cea a bărbaților în toate domeniile, munca la domiciliu, îngrijirea copiilor și a bătrânilor este ocupată mai mult de femei decât de bărbați, și în general sunt anumite bariere sociale care împiedică realizarea completă a femeilor în triplul ambit familial, personal și profesional.

Această lucrare abordează studiul transformărilor experimentale în rolul femeilor în societatea spaniolă și combină o perspectivă analitică și un studiu empiric descriptiv al faptelor și problemelor relevante. De aceea, se analizează în primul rând concentrarea de gen, subtratul teoretic din majoritatea studiilor actuale referitoare la rolul femeii în societatea și strategia recentă a politicii de egalitate între femeile și bărbații din Uniunea Europeană cunoscută ca abordarea integrată de gen. În al doilea rând, se face o imagine istorică de ansamblu despre situația femeilor în Spania în timpul domniei lui Franco și al mișcării feministe spaniole în timpul acestei perioade și tranziției democratice. Ulterior, se studiază politicile de egalitate de oportunități în perioada democratică cu crearea unui nou cadru instituțional național și regional, în special cu Institutul Femeii. Pentru sfârșit, se evaluează rezultatele acestor politici și se face referire la problemele încă nerezolvate.

logo partener transnationalPARTENER TRANSNAŢIONAL

 

Partenerul transnaţional din cadrul proiectului "O şansă pentru toţi şi toate" este o societate privată autorizată ca furnizor de formare în Spania. Deţine, de asemenea, o bogată expertiză în gestionarea proiectelor cofinanţate din Fondul Social European.

Centro de Studios Infer S.L. a fost înfiinţată în anul 1993, propunându-şi ca obiectiv formarea si recalificarea atat a persoanelor active, si a somerilor, cat si a grupurilor in risc de excluziune sociala, dezvoltand proiecte adaptate particularitatilor fiecarui sector.

Contribuţia partenerului transnaţional în implementare

Organizaţia spaniolă va fi implicată în principal în activităţile proiectului care vizează realizarea de transfer de cunoştinţe teoretice, informaţii şi promovarea de bune practici şi poveşti de succes în afaceri din Spania, o ţară a Uniunii Europene cu o cultură antreprenorială mai dezvoltată decât a României.

Centro de Studios Infer S.L. se va implica în:

  • activităţile aferente managementului de proiect
  • promovarea proiectului
  • crearea şi mediatizarea instrumentului inovativ online de promovare a incluziunii sociale şi facilitare a ocuparii femeilor vulnerabile
  • organizarea unui schimb de bune practici în Spania

logo partener nationalPARTENER NAŢIONAL

 

Partenerul naţional din cadrul proiectului este reprezentat de o organizaţie înfiinţată în martie 2012, al cărei obiectiv general constă în stimularea şi sprijinirea implicării femeilor în viaţa comunităţilor rurale.

Cele mai importante activităţi desfăşurate de către Asociaţia Femeilor din mediul rural Olt vizează identificarea nevoilor de informare şi de consiliere a femeilor din comunităţile rurale, furnizarea de servicii de informare şi de consiliere şi organizarea de cursuri de formare pentru femeile din mediul rural.

Contribuţia partenerului transnaţional în implementare

Asociaţia Femeilor din mediul rural Olt va contribui în general la desfăşurarea activităţilor din proiect la nivelul regiunii Sud – Vest Oltenia prin susţinerea promovării programelor de formare, atragerii, selecţiei şi asigurării unei implicări active din partea grupului-ţintă la nivel regional.

Asociaţia Femeilor din mediul rural Olt se va implica în:

  • activităţile aferente managementului de proiect
  • promovarea proiectului
  • atragerea şi selecţia grupului-ţintă
  • organizarea cursului de lucrător în comerţ şi a celui de lucrător la fabricarea conservelor din legume sau fructe
  • organizarea cursurilor de competente antreprenoriale şi, respectiv, competenţe informatice
  • crearea şi mediatizarea instrumentului inovativ online de promovare a incluziunii sociale şi facilitare a ocupării femeilor vulnerabile
  • sprijinirea unui număr de 50 de femei pentru demararea unei activităţi independente (antreprenoriat)
  • organizarea de vizite în companii/organizaţii româneşti
  • activităţile de tip mentorat pentur iniţierea în Afaceri
  • organizarea schimbului de bune practice cu partenerul spaniol

Beneficiar

Asociaţia Femeilor din mediul rural Olt

Centro de Studios Infer S.L. (Murcia, Spania)

Echipa